miercuri, 27 ianuarie 2016

Pe schiuri de tura la cabana Postavaru

De doi ani nu am mai pus schiurile in picioare. Sezonul trecut am fost însărcinată cu Ioan si am făcut pauza. Si tot de doi ani am rămas si fără clăparii de tura, i-am dat pentru ca nu ma simțeam bine in ei, după fiecare tura aveam cel puțin un călcâi bandajat.

Știind ca venim la Zărnești si e zapada, asa ca am luat si schiurile cu noi. Am căutat sâmbăta sa închiriez clăpari de tura, însă la punctele de închirieri nu au echipament de ski de tura. Stiam ca in Zărnești Alexandra si Rareș au de vânzare clăpari si schiuri, le-am scris, dar nu răspundea nimeni.

Sâmbăta am fost in Poiana Brasov, in aglomerație, stat la cozi cu zecile de minute pentru a prinde un loc in gondola...o nebunie.  Am ales sa urc pe jos, deși erau foarte mulți schiori pe pârtii.
Duminica am zis ca voi urca din nou pe jos si Răzvi pe schiuri, bem un ceai cald, eu alerg la vale, el se da pe schiuri si gata plimbarea.

Dar cand îți dorești ceva cu adevărat, atunci tot universul lucrează la îndeplinirea dorinței.



Cam asa a fost si la mine, pentru ca duminica dimineata mi-am găsit clăpari la Rareș si Alexandra. Puteți intra aici sa vedeți detalii

I-am cumpărat, am venit acasă cu ei, am mers cu copiii la o tura de sănius si apoi fuga in Poiana.
Vroiam sa prindem ultima urcare cu gondola, sa ne dam o data pe schiuri, apoi sa punem pieile si sa urcam din nou la cabana Postăvaru. Si cand este dat sa se întâmple...se întâmpla.

Am ajuns la 3.50 la casa de bilete, in condițiile in care la ora 4 se încheia programul. I-am cerut doamnei 2 urcări si mi-a zis sa-i dau mărunt. Nu aveam decât vreo 3 lei cash, i-am zis ca-i plătesc cu cardul.
-Doamna, durează prea mult cu cardul, nu mai prindeți.
-Doamna, va rog, dați-mi biletele. Ma duc repede!
- Nu mai aveți cum. Eu va dau, dar nu prindeți gondola.

Între timp il văd sus pe Răzvi asteptandu-ma sa vin cu cartelele. Il strig sa-mi arunce repede bani cash, ii duc doamnei, îmi da biletele si fug. Cu tot cu schiuri, bete, căciula care îmi cădea pe frunte, alunec si cad. Evident, in graba aia, cine a mai văzut gheata?!

Ne urcam in gondola alături de alte 4 persoane. Eu am rămas cu schiurile si cu betele in mâna, in graba aceea nu am avut timp sa le pun in suport. Răzvi era cu clăparii in mâna si ghetele in picioare. Asa ca, imediat ce a pornit gondola el si-a dat jos ghetele si a început schimbarea. Se uitau un pic ciudat vecinii noștri, dar numai noi știam prin ce alergătura am trecut sa ajungem aici.

A ajuns gondola la capăt, am coborât si ne-am oprit in interior sa ne pregătim rucsacul, sa băgam ghetele, sa ne scoatem manusile, gecile, etc. La un moment dat, ne-au avertizat sa ieșim, ca s-a terminat programul. OK, ne-au dat afara, dar eram gata de alunecare.

A fost excelenta coborârea! Îmi era dor sa ma dau pe schiuri, deși îmi era teama ca nu mai știu nici cat știam înainte. Dar Răzvi avea dreptate, schiul e ca mersul pe bicicleta, nu se uita.

Mi s-a părut ca a fost asa scurta coborârea noastră....mai vroiam!

Ajunși din nou in Poiana, am scos pieile si le-am pus pe schiuri. Pieile lui Răzvi ne-au dat bătăi de cap, au fost atât de bine lipite, ca ne-am chinuit vreo jumătate de ora sa le dezlipim. In final, la ora 17 am luat-o in sus. Am mers agale, am povestit, era întuneric, dar noua ne era suficientă lumina lunii, vedeam pentru urcare, am admirat Poiana Brasov luminata, Brașovul, Codlea, se vedeau foarte bine.

Am ajuns la cabana, am băut un ceai, am mâncat ceva dulce si am pornit la vale.

Fiind întuneric, ne pregătisem frontalele, pe care le-am pornit odată cu începutul coborârii. Mie mi s-a părut tare ciudat pentru ca nu aveam imaginea de ansamblu. Vedeam la câțiva metrii, mergeam din aproape in aproape, dar parca nu puteam anticipa ce urmează. Prindeam porțiuni de gheata, săritori...tare ciudat mi-a fost in prima parte. Spre final m-am mai relaxat, dar la început parca tot traseul pe care il știam era complet diferit, deși tot pe acolo coborâsem mai devreme.

Asta m-a dus cu gândul la o comparație de viața, de job. Locul de munca si sarcinile noastre pot fi aceleași, dar dacă apare o necunoscuta ( ex un coleg nou), atunci întreg contextul capată o alta dinamica.

Ceea ce m-a impresionat a fost sa vad asa multi oameni care urca seara la cabana, unii pe schiuri de tura, alții cu snowboard-ul in spate, alții doar cu rucsacul. M-am bucurat sa văd atâta lume si, deși nu-i cunoașteam, îmi venea sa-i salut pe toti, sa le transmit bucuria mea ca suntem acolo pe pârtie, ca avem libertatea sa ne mișcam in voie, ca suntem sănătoși....îmi treceau multe prin minte.

M-am uitat la ceas, era deja ora 20, asa ca am plecat spre casa la copii, la baie si la somn.