Maria si copilul ei (video)

Maria are si ea copilul ei, adică pe Vacuti. Cand eu il adorm pe Ioan, si ea îsi adoarme copilul. Cand eu le pregătesc mâncarea si ea nu e prea înfometată, ii pregătește si ea pentru Vacuti. Cand ne îmbrăcăm sa ieșim afara, o îmbracă si ea pe Vacuti. Practic, Vacuti aceasta este copilul ei, pe care o ia peste tot, o da pe tobogan, o arunca in trambulina, o da pe leagăn, o bagă cu capul in nisip, ii cânta, dansează cu ea, doarme cu ea, face baie cu ea.....cam tot ce face o implica si pe Vacuti.

Prima vizita la stomatolog cu Maria (3 ani)

Eu sunt obsedată de dinti, mai exact de o dantura frumoasa, curată si perfecta. Multa vreme am considerat ca dinții mei nu sunt frumoși, imi era jena sa zâmbesc cu toata gura. Parțial era doar o bariera mentală, dar in spate se ascundeau si multe experiențe neplăcute la dentisti care m-au determinat sa nu vorbesc prea mult despre asta. Imi aduc aminte si acum clasa a 2-a cand am fost la doctorița Petric si mi-a scos nervul "pe viu" (adica fara anestezie, spray) de la o măsea fara ca măcar sa-i pese ca efectiv ma luptam acolo pe scaun de durere. Nu, ea era preocupata sa ma țină mama bine sa-si termine treaba si sa plec.

Multa vreme dupa experiența aceasta nu am mai trecut pragul dentistului. Si asta nu pentru ca nu as fi avut nevoie, ci pentru ca imi era teama, frica, simțeam frustrare, neputința.
Momentele acelea au trecut, mi-am corectat micile imperfecțiuni, mi-am reparat ce era de reparat si am cosmetizat acolo unde era necesar.

Ei, având in minte experiențele mele neplăcute, mi-am dorit pentru Maria altceva.

Povești de adormit...părinții

De ziua ei, Maria a primit o carte recomandată pentru a fi citită înainte de somn, o carte care liniștește copilul și care conține mecanise psihologice de inducere a somnului.  E frumoasă, simplă, spune povestea unui iepuraș și a familiei lui. Este o carte avizată de psihologi și terapeuți, testată de părinți și cu rezultate bune.

Ceea ce mi-a plăcut și mai mult este prezența instrucțiunilor despre cum să fie citită. Are spații unde cititorul completează cu numele copilului, deci devine personalizată, are paragrafe care vor fi accentuate sau care se vor citi rar, încet, cu voce joasă.

După ce zilele trecute am răsfoit-o, azi am prins momentul și am zis să o citim. Ioan dormea, Maria nu era chiar la ora de somn, dar am zis că merită să exersăm.

Nu te supăra frate!

Maria a primit de Crăciun jocul "Nu te supăra frate" si pana astăzi nu l-am desfăcut. A stat sub brad, apoi sus pe bicicleta, apoi pe mobila, pana ieri cand am decis sa fac ordine in jocuri.

I-am povestit Mariei că și eu am avut jocul când eram mică și ce mult îmi plăcea sa ma joc "Nu te supăra frate". Dar eu nu am avut frați, asa cum il are pe Ioan. Eu ma jucam cu Vasi sau cu Pavel și ei nu avea chef de fiecare data sa se joace cu mine.

Și-am început atunci sa-i prezint din tolba mare de avantaje avându-l pe Ioan frate.

Copiii si senzorii

Eu cred ca cei mici ai mei s-au născut cu senzori la pachet. Si nu vorbesc despre senzorii naturali pe care este necesar sa-i avem pentru a putea trece cât mai ușor prin viața, nu vorbesc despre simțuri, ci de un alt tip de senzori. Acei senzori pe care cred ca fiecare mama i-a depistat la copilul/copiii ei.
La ce ma refer?!



Si pe Maria si pe Ioan i-am purtat si încă il port pe Ioan in sisteme ergonomice de purtat bebelușul. A fost o varianta comoda, care îmi permitea sa am mâinile libere, eram mobila ușor, puteam intra unde doream, copilul era in siguranța la pieptul mamei, la caldura. Deseori se întâmpla sa adoarmă in wrap sau in Boba si , dacă eram in casa, ii puneam in pătuț. Ei bine, aici se activa senzorul. Desfăceam cataramele la Boba, ii tineam lipiți de mine,ma înclinam sa-i pun in pătuț, ii așezam lin, tineam mâna pe ei pana ce își găseau poziția, se așezau comod si încercam sa ies din camera. Si atunci...Zbang...senzorul in acțiune, copilul in fund plângând...Ia-o de la capăt, Andreea!

Un al doilea senzor l-am descoperit în mașina. De cand a venit si Ioan pe lume, am întâmpinat dificultăți cu somnul de prânz al Mariei. In casa nu vroia sa adoarmă decât dacă stăteam si eu cu ea in pat. Nu se nimerea de fiecare data ca la ora ei de somn de prânz sa doarmă si cel mic, așa ca uneori îmi era imposibil sa ma așez cu ea si sa putem crea atmosfera necesară somnului. Dar am observat ca dacă ii pun in mașina pe amândoi si ne plimbam, atunci e liniște si pace si somn. Așa ca aplic cu succes metoda asta, ușoară si silențioasă si pentru mine si pentru ei. Dar stai....Pardon, adică sa nu stai! Dacă m-am oprit la semafor, la calea ferată, intr-o parcare sa mai scriu sau sa citesc, atunci s-a dus somnul. Unul din ei se trezește sigur! Maria începe sa plângă si ma întreaba: "dar, de ce am oprit aici? Eu vreau sa dorm!"
Motorul nu-l opresc, așa ca la drum/somn din nou.


Încă un senzor aparte este prezent la Ioan. Cand sta in brațe la cineva si acea persoana dorește sa se așeze pe scaun, senzorul se activează...:) si atunci sus, la plimbare.

Tot Ioan, dacă aude cum se desface un ambalaj imediat salivează. Copilul asta este un mâncăcios si la fiecare cutie, punga, la sticla de apa, e deja cu buzele deschise.

Senzorii ăștia sunt cei mai prezenți in viața noastră zi de zi.

Mama de la Ioan

Măi, când copilul acesta zice "ma-ma" îmi vine să-l mănânc.

La cumparaturi cu copiii

Cu copiii la supermarket e o provocare. Cu toate că fac pregătirile dinainte tot am parte de noutăți când suntem în magazin.

Intrăm în supermarket, ne îndreptăm spre zona cu coșuri, apucăm să luăm unul și mergem spre rafturi. Când mă uit, Maria nu mai e lângă mine. Unde o fi zbughit-o de data asta?!

Despre grădiniță

Au trecut câteva zile de când toți copiii au început grădinița sau școala. La noi, sau mai corect la Maria, cuvântul grădiniță îi umple ochii de lacrimi, se adună în jurul meu, mă strânge de picioare și își dă drumul la plâns.

Iubirea dintre Domniță și Prunc

De când am aflat de a doua sarcină, am avut emoții cu privire la acceptarea noului membru în familie de către Domniță.

Am citit, m-am documentat, am pregătit-o și pe ea așa cum am putut eu mai bine și cred că acum ma bucur de niște rezultate faine.

Îi urmăresc cum interacționează împreună și îmi saltă inima de ceea ce văd și aud.

O Domniță de 2 ani si un Prunc de luni jumate trăiesc primele lor momente de apropiere.

Ea îl asalteaza pe el cu jucăriile ei, le pune pe față, pe picioare. Dimineața când se trezește mă întreabă de el dacă nu îl vede și-mi cere să o duc în camera în care e și el. Îl pupă pe picior sau pe mâna, îl spala seara la duș așa cum poate ea mai bine, îi vorbește dacă începe să plângă și eu nu sunt în preajmă, mă anunță când plânge și mă trimite să-i dau țiți, îi zdrăngăne jucăriile.

Azi Domnița a avut un moment foarte tandru cu Pruncul. El era în prosop pe pat după baie și ea a venit și s-a întins lângă el. i-a pus mâna pe față si îi zicea șoptit:"Ce năsuc mic ai, și ce ochi mici ai,și ce căpuț mic ai! Dar ia zi tu, mă iubești pe mine?"

În timpul ăsta eu m-am făcut mică și savuram momentul ăsta fain dintre copiii mei.

Mama, să nu asipili astea! Ai înțeles?

Discuțiile dintre mine și Maria devin din ce în ce mai interesante. Totodată, situația se mai complică odată cu intrarea în etapa marelui "NU".

Astăzi meșteream prin bucătărie în timp ce Maria scotea toate pungile din dulap. O las să-și facă de lucru pe lîngă mine, chiar dacă după aceea eu mai strâng încă 10 minute.
Scoate fiecare pungă, pune câte un fruct și le duce la ușă.
Restul pungilor le ridică deasupra capului și le dă drumul pe jos, face avioane cu ele.

Îmi zice:
- Mama, să nu asipili astea! Ai înțeles?

Oau....ce abodare directă. Regula e că atunci cand aspirăm toate jucariile găsite pe jos sau haine ei le vom aspira. Nu le aspir că se înfundă aspiratorul cu pungile astea, dar când mă uit că nu am unde călca....
M-a amuzat situația, mă surpride abordarea ei din ce în ce mai directă si îmi place că știe ce vrea și își urmează cu înverșunare ideile, chiar dacă negociem intens.

Cum s-a încheiat totul?
La un moment dat a venit în fugă în bucătărie și....jap...a alunecat pe o pungă. Atunci am găsit momentul să colaborăm împreună, să le strângem de pe jos și să le punem la locul lor, doar cele care nu erau pachete (adică nu avea fructe în ele:)). Bun și așa!

Maria si pulica....

Eram doar eu cu Maria, ne facusem dusul de seara si eram deja in pat.

Maria catre mine:
- Mama, pulica!
- (Ma bufneste rasul dar ma abtin) Ce anume Maria?
- Pulica, mama! Unde e pulica?
- Hai sa o cautam! Nu stiu ce e pulica. (In sinea mea radeam de ma prapadeam, dar fata de ea, doar zambeam)

Peste 1 min revine Maria catre mine.
- Mama, uite pulica!

Pulica = Paturica :) :) :)

Great, deschidem un dictionar pentru necunoscatoarea de mama!

Primul piși la oliță

Ieri (29 Oct) a fost o zi importantă pentru Maria și pentru noi ca părinți.

Ne-am trezit de dimineață, ne-am "viermuit" prin pat în stilul nostru caracteristic și la un moment dat m-am gândit să o pun pe oliță pe Maria.

Cu copilul in brațe, am mers la baie, am luat olița, jos cu pampersul de la fund și....Și parcă Maria deja știa ce trebuie să facă odată ce a ajuns cu fundul pe ea.

Oficial am făcut primul pipi la oliță!!!

Poate e banal pentru unii, însă pentru un pitic de 7 luni și 1 săptămână este fantastic.

Așa că suntem foarte fericiți și vom fi perseverenți în utilizarea oliței.

Ne dorim să ajungem să renunțăm la pampersi din mai multe motive:
- nu-i fain să stai cu fundul acoperit și să cari greutate în plus după tine - la greutatea de 9kg câteva grame în plus conteaza
- e mai simplu și ușor să folosim olița - la asta va trebui să ajungem în viitorul apropiat așa că ne acomodam de acum
- banii dați pe pampersi i-am putea folosi în alte scopuri destinate tot Mariei - sunt aprox 2 pachete mari pe lună ceea ce înseamnă vreo 150 ron - nu-i fantastic de mult, dar putem face altele (spre ex: cursuri de înot, etc)

Maria la 5 luni

Acum 2 zile Maria a făcut 5 luni. Mă uimeşte cu fiecare zi care trece. Mă minunez în fiecare moment de cât de mult a evoluat. Fiecare zi este unică în felul ei, în fiecare zi descoperim ceva nou.

Astăzi am rămas uimită să văd că de pe burtică reuşeşte să se ridice în fund sprijintă de mâini.

Dacă la început toată lumea îmi spunea că timpul va trece repede, acum constat si eu cât este de adevărat.

Mă uit la ea şi ....mă uit....mă minunez...mă bucur!

În spital a doua zi de la naştere

În maternitate

Acasă la 5 luni 

5 luni + somn de voie