Grădina Zoologică din Brașov

Dacă ești prin zona Brașovului merită să faci o oprire la Zoo renovat de curand.
Locația este în cartierul Noua, la ieșirea din Brașov spre București. Indicatoarele te ghidează foarte bine, dacă le urmarești ajungi cu siguranță.

Biletul de intrare costă 10 lei pentru adulți și 5 lei pentru copii. Dacă sunt în vizită grupuri atunci prețurile sunt diferite.

Programul de vizitare este de la 09:00 la ora 20:00 în perioada martie-septembrie, iar în celelalte luni până la ora 18.
Să ai în vedere că luni este închis.
Dacă vii cu bicicleta, o vei lăsa la poartă unde găsești suport special, accesul în interior nu este permis.

Noi am fost într-o duminică după-amiază, când nu a fost aglomerat, am găsit loc de parcare, nu am stat la cozi.

Ce mi s-a părut fain?

• Alei largi pe care poți merge fără să te ciocnești de vecinii vizitatori și cu asfalt buuun pentru cărucioare; pentru noi contează aspectul ăsta, avem un cărucior cu roți mici și un bebe sensibil la trepidații:)

• La intrare poți vizualiza harta întregii grădini și poți alege traseul pe care să mergi

• La intersecțiile aleilor ai indicatoare către zonele de interes

• La fiecare animal, pasăre, pește poți vedea o scurtă descriere 

• De multe ori am avut sentimentul că sunt în parc: bănci multe, spațiu verde, pădure, flori, o locație foarte faină de petrecut timpul cu copiii, dar și fără ei

• Toalete publice prezente atât la intrarea în gradină, cât și pe alei în interior

• Curățenie 

• Loc de joacă pentru copii, aici Maria a stat jumătate din timpul nostru petrecut înăuntru

Ce aș face diferit data viitoare?

• Aș merge în vizită într-o zi cu nori, plimbarea de la un animal la altul se face exclusiv prin soare
• Voi merge fără cărucior, pentru a ajunge la toate orătăniile am cărat căruțul în brațe pe scări. Nu toate traseele au rampă de urcare.
• Aș lua mâncare cu mine pentru copii, nu doar 2 banane. În interior nu găsești nimic de cumpărat, dar înainte de a intra este un magazin alimentar de unde te poți aproviziona.

Merită sa vii sa vezi!

La Cabana Mălăiești cu copiii

Sâmbătă, 18 iulie, am fost la cabana Mălăiești. Vroiam să petrecem o zi în natură și pentru că aici nu am fost niciodată am zis să mergem.

Am ales varianta de traseu din Râșnov spre Uzina Electrica, Glăjerie. Am lăsat mașina cât mai aproape de intrarea în traseu, pe partea stângă.
Traseul a foarte frumos, prin padure 95%, un amanunt important într-o zi caniculară.
Maria a urcat când pe piciorușele ei, când in rucasc. A admirat toate florile, pietrele, pomii.
Ioan a dormit excelent, mult mai bine decât acasă și a mâncat muuult, în concluzie i-a priit excursia noastră.

La cabană am fost întâmpinați de oameni ospitalieri si drăguți cu o mâncare foarte bună și ieftină. Să mănânci o ciorbă cu 7lei sus la munte mi se pare ieftin, mai ales că oamenii ăștia cară totul cu calul.

Găsești tot  ce vrei din categoria mâncăruri, nu prea are sens să cari cu tine decât dacă vrei să consumi ceva pe traseu.

Acolo sus ne-am răcorit, am băut apă rece de izvor, am stat cu picioarele goale în iarba grasă, am mâncat frăguțe (mai multe Maria).

Ne-am amintit de maratonul 7500, de traseu, de anii trecuți când eram doar noi, apoi când a apărut si Maria și am adus-o și pe ea cu noi, de atmosfera faină de la concursul ăsta.

Pentru anul care urmează ne-am propus să facem din nou echipă pentru tura lungă.

Ca și timp, noi am plecat la 11.30 din Zărnești și la 12.30 porneam de la mașină. La ora 15 deja mâncam ciorba și la ora 19 eram la mașină înapoi.
Traseul poate fi parcurs mult mai repede, dar noi am lenevit pe iarbă și pe poteci de munte.

Maria ne-a încântat cu replicile ei simpatice.
La urcare ne-am întâlnit cu un grup de turiști care erau însoțiți si de câinele lor, Mariei îi era teamă și se tot cerea în rucsac. Noi fiind în spatele ei ne striga: "Hai, mai repede,că te mușcă de fundi câinele!"
Motivație, nu glumă:)

La cabană Domnița a vrut să se bage cu picioarele în apă. La un moment dat Razvan i-a arătat pe unde curge apa.
"- Uite, Maria, aici e un canion. Apa curge printre pietrele astea mari până în poteca noastră.
- Unde e camionul, tata? "
:) Ce zici si ce înțelege copilul!

Ne-am simțit bine, ne-am încărcat cu energia asta unică a muntelui și ne propunem să revenim să și dormim aici.

Iubirea dintre Domniță și Prunc

De când am aflat de a doua sarcină, am avut emoții cu privire la acceptarea noului membru în familie de către Domniță.

Am citit, m-am documentat, am pregătit-o și pe ea așa cum am putut eu mai bine și cred că acum ma bucur de niște rezultate faine.

Îi urmăresc cum interacționează împreună și îmi saltă inima de ceea ce văd și aud.

O Domniță de 2 ani si un Prunc de luni jumate trăiesc primele lor momente de apropiere.

Ea îl asalteaza pe el cu jucăriile ei, le pune pe față, pe picioare. Dimineața când se trezește mă întreabă de el dacă nu îl vede și-mi cere să o duc în camera în care e și el. Îl pupă pe picior sau pe mâna, îl spala seara la duș așa cum poate ea mai bine, îi vorbește dacă începe să plângă și eu nu sunt în preajmă, mă anunță când plânge și mă trimite să-i dau țiți, îi zdrăngăne jucăriile.

Azi Domnița a avut un moment foarte tandru cu Pruncul. El era în prosop pe pat după baie și ea a venit și s-a întins lângă el. i-a pus mâna pe față si îi zicea șoptit:"Ce năsuc mic ai, și ce ochi mici ai,și ce căpuț mic ai! Dar ia zi tu, mă iubești pe mine?"

În timpul ăsta eu m-am făcut mică și savuram momentul ăsta fain dintre copiii mei.

Parinti agresivi, copii nefericiti

Noi, ca și adulți suntem responsabili de armonia din familie, de trăirea vieții cu entuziasm și bucurie, cu fericire pentru noi și pentru copiii noștri.

E frumos când vii acasă, te întâmpină copilul în prag cu un zambet larg și cu povestea zilei rezultată din experiențele lui, când soția/soțul trăiesc într-o atmosferă de iubire, prietenie și parteneriat.

Dar ce faci când nu ai toate astea și mai ai în jurul tău și un copil mic? Ce faci când ai parte de agresivitate verbală și/sau fizică alături de partenerul tău? Cum reușești să-ti ferești copilul de toate astea și cum reușesti tu, ca ființă pe pămaâtul ăsta, să-ți aduni puterea și să mergi mai departe?

Din păcate copiii sunt martori la certurile părinților, la lovituri chiar dacă nu sunt îndreptate spre ei, la obiecte care zboară dintr-o parte în alta prin casă în timpul discuțiilor aprinse, la neputința mamei, la plânsul și supărarea ei.

Pentru dezvoltarea copiilor toate aceste evenimente sunt marcante. Softul lui mental si trăirile lui de spaimă, neputință, frică, nesiguranță se înmagazinează. Un copil care a trăit într-un astfel de mediu va avea o suferință interioară permanentă chiar și după ce devine adult și își face propria familie.

Acum cateva zile am fost martoră involuntar la un moment de agresivitate între doi tineri părinți (în jur de 30 de ani). Cuvinte grele, țipete, poliție, agresivitate fizică, obiecte aruncate dintr-o parte în alta....și un copil de 2 ani și jumatate. Vă puteți imagina ce era acolo? A durat vreo 2h toata cearta lor.

În tot acest timp îmi strângeam copilul în brațe, îmi înghițeam lacrimile și mă bucuram pentru tot ceea ce am. În fața acestui fapt nu mai avea nici o importanță că soțul venise târziu de la lucru, că eram obosită, că peste zi nu mi-au ieșit toate activitățile așa cum îmi propusesem. Aspectele cu adevărat importante în acel moment erau altele: armonia familiei mele, iubirea dintre noi și grija pe care o avem unul față de celălalt.

Îmi doresc să reușesc să apreciez în fiecare clipă atmosfera asta de familie, dar devenim cu adevărat conștienți de ea în momentele în care vedem exemple contrare.

Tu, ca și mamă, care trăiești într-un mediu ca al meu, bucură-te și țipă de fericire în fiecare clipă.

Tu, ca și mamă, care trăiești într-un mediu neplăcut pentru tine și pentru copilul tău luptă să schimbi ceva. Poate pe el ai șanse minime să-l schimbi, dar viitorul tău și al copilului tău sigur îl poți decide.

Nu accepta să-ți distrugă stima de sine și încrederea în tine, nu te uita la bunurile materiale pe care le aveți împreună, nu te agăța de amintirile din trecut, nu te gandi caaveti un copil impreuna si de dragul lui suporti, uite-te la prezent și decide pentru viitor.

Viața ta și a copilului tău este cel mai de preț dar pe care le ai, tu si ființa micuță de lângă tine meritați ceva mai bun.

Găsește-ți puterea și luptă pentru binele tău, dacă ție îți e bine si ești fericită, cu siguranță și copilului tău îi va fi bine!

Uite-te în jurul tău la femeile care au avut puterea asta, care și-au luat viața în piept, au divorțat, au plecat la părinți, prieteni până și-au găsit un sens și acum trăiesc în alte relații fericite, și ele, dar și copilul de lângă ele.

Și uite-te și la femeile care și-au acceptat soarta, care au acceptat fiecare clipă de agresivitate verbală și fizică, fiecare moment de neliniște, le vezi cum sunt acum? Tot nefericite! Dar acum zic că e prea târziu, copilul e mare, poate e deja plecat de acasă, unde să se mai ducă și ce să mai facă?! 

Nu-ți dau sfaturi, am trăit doar adiacent într-un mediu agresiv, părinții și soțul sunt armonia mea, dar am exemple clare din ambele cazuri: femei care au luptat pentru o viață bună și femei care își duc viața și acum după 20 de ani în aceeași amărăciune numită familie.

Tu decizi viitorul tău și al copilului tău, astăzi, clipa următoare poate fi prea târzie! 

Copilul nu e o piedica! Arată-i viața ta minunată!

Maria are 2 ani, azi îi împlinește. A trecut timpul mult mai repede decât îmi imaginam, dar a trecut frumos. În viața asta de proaspătă mămică am încercat să fiu eu, așa cum mă descopeream în rolul de mamă, să nu mă stresez și să nu-mi stresez nici copilul.
Astfel pentru mine a fost esențial să-mi păstrez stilul de viață și pasiunile, chiar dacă a apărut o nouă ființă în familie care depinde de mine 100%.

Sarcina mi-a fost ușoară, fără grețuri, fără stări de somnolență, fără pofte, schimbările resimțite erau cele de volum, începusem să capăt un balon în față. Așa că în sarcină am mers la munte, am cărat rucsacul în spate, am dormit în cort, la cabane și refugii, am fost la schi...doar ca fotograf:) și am mers la lucru până în săptămâna37. Ah....și am alergat și la un maraton montan, dar atunci nu știam că sunt însărcinată. Mi-a fost bine,  de asta le-am facut pe toate de mai sus și simțeam că pot.

Nașterea a fost de asemenea ușoară,  3ore de travaliu, ultima a fost mai intensă și mogâldeața a apărut: copil plângăcios cu note înalte la țipete, dar sănătos.
Am alăptat-o la 2h de la naștere și apoi încă 18 luni prin toate locurile posibile: pe bancă în parc, la cumpărături, în mijloace de transport în comun, la munte, la mare, la evenimente.

Mi-am purtat copilul în sisteme specifice, eu am folosit wrap, Boba și rucsac de munte special de cărat copilul și asta cred că m-a ajutat să am mobilitatea de a face tot ce mi-am dorit

La 5 săptămâni de la nașterea Mariei am vrut la munte, îmi era dor. Am făcut bagajul, mi-am legat copilul în wrap, rucsacul în spate și am plecat. Am mers 2h pe jos de la mașină până la cabană, am dormit acolo, ne-am plimbat în aerul curat de la 1800m altitudine și am revenit acasă încărcați cu energie. A fost superb!

Când Maria avea 6 săptămâni m-am reapucat de alergat. Mergeam la stadion, soțul stătea cu copilul și eu mă bucuram de pasiunea mea.
Ulterior, am mutat sesiunea de alergare dimineață de la ora 6. Mogâldeața dormea, soțul dormea și eu mă răsfățam 45 de minute în aerul dimineții cu muzică și pași vioi de alergare.

La 2 luni am luat-o pe Maria tot în wrap și am participat la un semimaraton montan de 21km pe Valea Cernei. Îmi era dor de atmosfera de concurs, soțul alerga la maraton(45km), așa că eu nu aveam de gând să-l aștept la finish stând. Pe traseu am alăptat-o, am schimbat-o de pampersi, am cărat-o ba în brațe, ba în wrap, a plâns, a dormit, m-a studiat intens, ne-a și plouat, dar am terminat cu bine....a fost o experiență de neuitat pe care mă gândesc să o repet și la bebe2.

La 4 luni eram deja în plină vară, Maria fiind născută în martie. Am vrut să ieșim cu cortul la munte. Așa că din nou: bagaj făcut, cort, izolir, haine, noi 3 și direcția Retezat. Am făcut o tura pe munte și seara ne-am retras în Poiana Pelegii, unde ne-am instalat cortul, sacii de dormit și la somn cu noi. Maria a dormit mai bine ca acasă, noaptea au fost spre 7grade, iar dimineața când am ieșit din cort erau 10grade. A doua zi am mai făcut un traseu pe munte și am revenit la mașină pentru a pleca acasa.

Aproape în fiecare weekend plecam la munte, în ture scurte de o zi sau cu dormit la cort/cabana. Pentru mine a fost esențial să păstrez contactul cu natura, cu muntele, îmi dă energia de care am nevoie pentru o săptămână întreagă.

La 9 luni am făcut revelionul la cabană la munte unde pe timp de iarnă nu există acces cu mașina. Din nou: copil legat de mama, rucsac în spate, soțul și alți prieteni lângă noi și am plecat pe jos 2.5h de la mașină până la cabană. Nu vă imaginați condiții fantastice, era iarnă afară, zăpadă din plin, în cameră era o sobă cu lemne, baia era la etaj, fără apă caldă și lumina era pe generator, deci la 22 maxim se stingea. Am stat 3 nopți, i-am făcut baie în oală (da, ați citit bine), am alăptat-o, i-am dat să mănânce exact ce mâncam și noi, dar adaptat la vârsta și necesitățile ei. Experiența asta a coincis și cu un puseu de creștere, a plâns mai mult decât de obicei, cerea mâncare mai des, dar totul se rezolva prin alăptare.

La 11 luni am plecat la ski în Austria. Soțul schia, eu urcam pe pârtie pe jos cu ea în Boba sau în rucsac, ne intersectam pe pârtie de mai multe ori, la prânz ne întalneam sus pe varf și mâncam împreună, apoi porneam la vale toți trei.

După fiecare excursie de-a noastră am simțit că Maria evolua foarte repede, creștea, se dezvolta, avea abilități noi.

În nici una din ieșiri, ea nu s-a îmbolnăvit și nu am simțit că suferă în vreun fel că eram în alt mediu.

Tot cu ea am fost și la pensat, tuns, epilat, cumpărături, etc, dar astea sunt pentru mine necesități și nu pasiuni.

Pănă la urmă, atâta timp cât oamenii din jurul copilului sunt fericiți, și el e la fel!
Și despre asta e vorba....copilul nu te leagă de casă, copilul e doar legat de tine ca părinte. Tu poți face împreună cu el tot ce-ți dorești.

Consider că în viața noastră frumoasă a apărut Maria ca să-i împărtășim și ei bucuriile noastre, așa că e important să continuăm să facem activitățile care ne bucură, care ne dau energia și care ne definesc pe noi ca indivizi.

Sigur, suportul celor din jur de binevenit (bunici, prieteni), dar contează cum gândești TU în fața acestor aspecte.
Copilul nu e o piedică!!! Arată-i viața ta minunată așa cum este ea, iar el va fi fericit sa te cunoască fericit si împlinit!

Mama, să nu asipili astea! Ai înțeles?

Discuțiile dintre mine și Maria devin din ce în ce mai interesante. Totodată, situația se mai complică odată cu intrarea în etapa marelui "NU".

Astăzi meșteream prin bucătărie în timp ce Maria scotea toate pungile din dulap. O las să-și facă de lucru pe lîngă mine, chiar dacă după aceea eu mai strâng încă 10 minute.
Scoate fiecare pungă, pune câte un fruct și le duce la ușă.
Restul pungilor le ridică deasupra capului și le dă drumul pe jos, face avioane cu ele.

Îmi zice:
- Mama, să nu asipili astea! Ai înțeles?

Oau....ce abodare directă. Regula e că atunci cand aspirăm toate jucariile găsite pe jos sau haine ei le vom aspira. Nu le aspir că se înfundă aspiratorul cu pungile astea, dar când mă uit că nu am unde călca....
M-a amuzat situația, mă surpride abordarea ei din ce în ce mai directă si îmi place că știe ce vrea și își urmează cu înverșunare ideile, chiar dacă negociem intens.

Cum s-a încheiat totul?
La un moment dat a venit în fugă în bucătărie și....jap...a alunecat pe o pungă. Atunci am găsit momentul să colaborăm împreună, să le strângem de pe jos și să le punem la locul lor, doar cele care nu erau pachete (adică nu avea fructe în ele:)). Bun și așa!

Maria si pulica....

Eram doar eu cu Maria, ne facusem dusul de seara si eram deja in pat.

Maria catre mine:
- Mama, pulica!
- (Ma bufneste rasul dar ma abtin) Ce anume Maria?
- Pulica, mama! Unde e pulica?
- Hai sa o cautam! Nu stiu ce e pulica. (In sinea mea radeam de ma prapadeam, dar fata de ea, doar zambeam)

Peste 1 min revine Maria catre mine.
- Mama, uite pulica!

Pulica = Paturica :) :) :)

Great, deschidem un dictionar pentru necunoscatoarea de mama!

În parc precum leii...

De câte ori ies cu Maria în parc, de atâtea ori simt că mă transform într o leoaică ce vrea să-si apere puiul.

3 ţigănuşi copii la locul de joacă. Maria a vrut să ne oprim la pietre. Ţigănuşii aveau fiecare pahare de plastic pe care le umpleau cu pietre, apoi le vărsau, iarăşi le umpleau şi le vărsau. Maria se uita cu jind la ei, vroia şi ea un recipient. Am plecat fără nimic de acasă, mergeam la uţa şi nu la nisip-pietre. La un moment dat ţigănuşul îi dă paharul lui şi se joacă altceva. Maria îl ia bucuroasă şi începe să se joace cu el. Vine sora ţigănuşului, mai mare cu vreun 1an şi îi ia paharul agresiv din mâna Mariei care se uita contrariată la ea si mârâie. Îsi ridică mânuţele în aer şi parcă o întreaba de ce face asta. Ea se apropie de Maria şi zbang....un pumn în stomac, ţigănuşul mic vine şi o împinge de cade jos.
Toate astea s-au petrecut la 1-2m de mine, în 10-15 sec. Nu am putut interveni astfel încât să evit asta.

Am luat-o pe Maria şi ne-am îndepărtat. Ţigănuşii şi-au continuat atacul asupra unei alte fetiţe, o trăgeau de păr, efectiv au târât-o prin locul de joacă de păr. Mama ei era la 20m pe o bancă într-o discuţie. A venit şi a recuperat copila care urla.

Ultima experienţă s-a petrecut ieri seară.
Am plecat de acasă în parc, i-am zis că mergem la uţa. Abia aştepta, m-a alergat pe bune până în parc. Uţa mamaaa, uţa..
Am ajuns în zona parcului, a remarcat unde vrea să ajungă, mi-a dat drumul la mână şi fugaaaa direct pe tobogan. Ăsta este uţa pentru ea. A urcat pe scari, a coborat pe tobogan, s-a dat in zona copiilor mai mici, a vrut şi la cei mari. Urca singură, cobora singură prin alunecare, era foarte fericită. La coborare o aşteptam, o pupam şi o aruncam în sus de bucurie. Ador să-i văd zâmbetul ăla unic şi fericit cu dinţi perfecţi.

Au mai venit şi alti copii, s-au uitat timid la noi, apoi au început să urce şi ei pe acelaşi tobogan pe care se dădea şi Maria. Se făcuse un circuit foarte fain de copii, unii sus la alunecare, alţii în urcare şi ceilalţi alergau spre scara de urcare înapoi.
La un moment s-a creat coadă la urcare, Maria era cea mai mică dintre ei. Urca singură dar fiecare pas îi lua mai mult decât celorlalţi. Se tot uita în spate, vedea că vine cineva după ea şi atunci se grăbea, dar se împiedica. Ceilalţi copii nu aveau răbdare. Ajunsă sus pe tobogan, s-a asezat să se dea şi următorul baieţel şi-a dat drumul imediat după ea, aşa că s-au întâlnit pe la mijlocul lui. El a venit cu picioarele direct în spatele ei. L-am vazut târziu, am pus mâna pe el, dar piciorul lui era deja lipit de spatele ei mic.

Tatăl era aproape, se uita la ce se întampla. A luat atitudine rapid şi au plecat spre casa, se ruga de el deja de vreo 5 minute.
Am luat-o şi eu pe Maria şi am plecat spre zona de trambuline şi biciclete.


Din experienţele astea îmi vine să nu-mi mai duc copilul în parc, nu în zona asta unde mi se pare ca părinţii sunt defecţi. Sau poate eu sunt defectă şi asta e lumea normală.

Ca părinte, îmi doresc să-mi feresc copilul de astfel de imagini şi experienţe. Cred că sunt copii civilizaţi, care îi respectă pe cei din jurul lor şi sunt părinţi care îşi urmăresc copilul şi îl educa în fiecare moment: parc, şcoală, stradă, acasă, grădiniţă, etc.

Leoaica din mine iese de fiecare data când sunt martoră la astfel de situaţii!

Cu gândul la mare....

Mare….visez la tine de multe zile, acum mai intens ca altădată. Abia aştept să-mi fluture părul în vântul tău, apa rece să-mi facă pielea de găină şi să-mi tremure corpul de răcoare, pietrele, nisipul şi scoicile sparte de pe plajă să-mi gâdile tălpile picioarelor, aerul tău unic să-mi pătrundă în fiecare por al corpului.

 Anul ăsta va fi special. Pentru că nu mai sunt doar noi doi, acum suntem 3. Si pe lângă faptul că suntem 3, pentru Maria va fi prima ieşire la mare, va face prima dată cunoştinţă cu tine. Sunt curioasă să o văd cum se bucură, să-i văd dinţii ăia frumoşi şi perfecţi când râde că te vede, să văd cum îşi retrage uşor picioruşul grăsun că simte apa rece, cum studiază fiecare piatră de pe plajă de parcă se face arheolog.

Mare…păzea că venim….şi o să ne bucurăm de fiecare clipă lângă tine. Şi o să râdem şi o să glumim, şi o să dormim pe plajă, şi o să ne răcorim, şi o să furăm căldura prin razele soarelui, şi o să ne relaxăm şi …Doamne…cât o să mai profitam de zilele astea mult aşteptate.

Până atunci, ne aşteaptă pregătirea bagajului. Cortul e în maşină, hamacul şi izolirele la fel. Mai avem de pus hainele noastre şi ceva de mâncare pentru drum şi eventual de ronţăit acolo.

Aştept cu nerăbdare să sune ceasul de dimineaţă şi să mă gândesc că după-amiaza respir aerul inconfudabil al mării!

Despre ea, Maria

Mă uit la ea în fiecare zi, mă minunez în fiecare clipă cât poate să fie de frumoasă.

Ochii ei cristalini, limpezi şi calzi, părul ei fin şi blond ca spicele de grâu, mânuţele ei cărnoase şi grăsune de-ţi vine să la mănânci în fiecare clipă, picioruşele ei durdulii care nu stau o clipă, vocea ei caldă care îmi spune "mama...titi" ...ea este Maria, fetiţa noastră.

Mă uit la ea şi nu mă satur, îmi place să o privesc cum se joaca, cum "munceşte" ea la nivel ei, cum mă ajută fără să o întreb dacă vrea să facă asta, cum se implica în orice fie că ştie fie că nu ştie.

Ea îmi da lecţii de viaţă în fiecare zi, ea deschide calea de comunicare către oameni fără ca alţii să o întrebe ceva, ea ştie să se facă plăcută, îi place să ne simţim bine, noi toţi din jurul ei.

Ea este perfectă pentru noi, probabil asa simte fiecare părinte legat de copilul său.

Când te-ai uitat şi ţi-ai studiat copilul ultima dată? În fiecare moment, aşa-i?