miercuri, 20 aprilie 2016

Aler Gand la padure - Resita Trail (25km)

Duminica a fost Aler Gând la pădure, un eveniment organizat de Resita Trail. Fiind asa aproape de Lugoj, nu am ratat ocazia de a fi acolo cu mic cu mare.
La 8 am plecat din Lugoj cu Ioan, Paul si Alex, iar din VVD le -am luat pe Ralu, Bobo si Maria. Eram ca in excursie😊Mașina plină de adulti si copii, carucior, trotineta, rucsaci, fructe...aveam de toate pentru toti.
Campioana noastra dupa Cursa copiilor

luni, 11 aprilie 2016

Gradina noastra - proiect educativ I (video)

Eu am crescut la bloc, aproape de munți și dealuri, de lanuri de grâu și straturi de cartofi. Nu am avut curte unde sa cresc găini, gâște sau alte orătănii, nu am avut grădină în care să ne punem de-ale gurii. O vreme le-am avut de la bunici, dar nu m-am implicat in săpat, semănat. Eu eram acolo doar la partea de cules a roadelor sau la degustat.


Așa că, ne-am gândit ce-ar fi dacă am face o grădină mică, în care să punem câteva legume? Ar fi interesant și pentru noi, dar mai ales pentru copii. De la gând la fapte a fost doar un mic pas, sâmbătă am acționat împreună cu Ioan și Maria.

marți, 5 aprilie 2016

Semimaraton Brasov

Sâmbăta a fost Semimaratonul Brașovului, cu vreme superba, traseu excelent, atmosfera foarte faina.
Mi-am dorit mult sa ajung la competiția aceasta, in fiecare an din ultimii 5 de cand se tine concursul. In 3 ani m-am si înscris, am plătit taxa si de fiecare data intervenea câte ceva. In primul an, dupa ce am făcut toate demersurile necesare înscrierii, am aflat ca avem un workshop la lucru, așadar a picat participarea mea. In anul următor am făcut cistita in dimineata concursului, asa ca din nou am zis pas.   Anul trecut eram însărcinată in 8 luni cu Ioan, am fost doar spectator, încurajându-i pe participanți.

Anul acesta am zis ca nu-mi mai sta nimic in cale, deși in ultimele zile ma tot gândeam oare ce mai intervine pana la concurs. Dar totul a fost in regula, deși înscrierea a fost cu peripeții, pana la urma mi s-a validat participarea.

joi, 24 martie 2016

Povești de adormit...părinții

De ziua ei, Maria a primit o carte recomandată pentru a fi citită înainte de somn, o carte care liniștește copilul și care conține mecanise psihologice de inducere a somnului.  E frumoasă, simplă, spune povestea unui iepuraș și a familiei lui. Este o carte avizată de psihologi și terapeuți, testată de părinți și cu rezultate bune.

Ceea ce mi-a plăcut și mai mult este prezența instrucțiunilor despre cum să fie citită. Are spații unde cititorul completează cu numele copilului, deci devine personalizată, are paragrafe care vor fi accentuate sau care se vor citi rar, încet, cu voce joasă.

După ce zilele trecute am răsfoit-o, azi am prins momentul și am zis să o citim. Ioan dormea, Maria nu era chiar la ora de somn, dar am zis că merită să exersăm.


vineri, 18 martie 2016

Importanta comunicarii in relatia cu propriul copil (Academia Mamicilor)

Aseară am participat la conferința organizată de Academia Mămicilor din Timișoara care a avut tema "Importanța comunicării în relație cu propriul copil", susținută de dna psih. Laura Jacan.

Am citit mult despre comunicare, am studiat în facultate, am aplicat și am învățat la job, apoi am studiat crizele de furie și ce e în spatele lor și, cu toate astea, am aflat multe noțiuni interesante. Ca de fiecare dată, timpul petrecut acolo este un câștig pentru mine și pentru copiii mei.

Atașez, mai jos, notițele mele preluate în timpul conferinței, ele sunt disponibile și pe site-ul Academiei Mămicilor.

Sursa foto: copilul.ro

marți, 15 martie 2016

Primăvara, bine ai venit!

Îmi place primăvara și o aștept în fiecare an cu tot ce aduce ea: natura care prinde culoare, cu aer cald, cu miresme proaspete, cu ghețuri care se topesc si fac apele învolburate si cascadele spectaculoase, cu haine lejere pe noi, cu energie, cu mult soare, cu zile lungi si nopți scurte.

Primăvara ma inspira, ma umple de energia de a sta si mai mult afara cu copiii, de dorința de a cutreiera munții, de a alerga, de a face planuri de vacanța. Abia aștept nopțile la cort cu amândoi copiii, diminețile cu roua proaspăta cand ne afundăm picioarele in iarba grasa.

vineri, 11 martie 2016

Program de mama cu copii mici

De mai bine de o luna am descoperit un program care ma împlinește din multe puncte de vedere.
Ca părinte, ca mama care sta cu copiii ei 24h, dar si cu ajutor la nevoie, am simțit ca timpul nu e suficient. Timpul pentru mine si cu mine. Peste zi, copiii ma vroiau aproape, nu puteam citi, nu-mi putea face task-urile din proiecte, mergeam peste tot cu ei acolo unde aveam treaba si era si este ok, dar pana la un punct. Sunt anumite activități pentru care am nevoie de liniște, de concentrare, sa nu ma întrerupă vreun prunc, vreun chiot, sa nu tragă de pantalonii mei nimeni.

miercuri, 2 martie 2016

Paradisul copiilor

Zilele astea traiesc intr-un paradis al copiilor. Totul functioneaza atat de perfect si de normal, incat ma intreb ce am facut deosebit in perioada aceasta. Poate ca s-au sedimentat ultimele luni de informatie, poate ca s-au obisnuit copiii unul cu celalalt, poate eu vad totul cu o alta privire, dar cert este ca sunt extraordinari in tot ceea ce fac.


luni, 29 februarie 2016

Cuntu (Muntii Tarcu) 27-28 Feb

Din excursia aceasta m-am intors cu energie multa, relaxata si am descoperit ce bine se adapteaza copiii la viata si pasiunile noastre.





luni, 15 februarie 2016

Bebelusul meu e cel mai fericit - Dr. Harvey Karp

Cand am aflat ca sunt însărcinată cu Maria, m-a cuprins un mix de sentimente. Pe de o parte erau fericirea si entuziasmul, pentru ca o sâmânța mică se făcea mare in interiorul meu si, pe de alta parte, erau teama si îngrijorarea cu privire la reușită mea in rolul de mama.

Începusem sa discut cu mame din jurul meu, sa citesc pe bloguri, site-uri specializate de pe internet, dar parca lipsea ceva. Fiecare își spunea propria situație prin care a trecut cu copiii, dar ma gândeam ca e posibil ca la mine sa nu meargă. Îmi doream un sfat si o părere avizata, de către specialiști, la fiecare întrebare pe care o aveam.
Așa am început sa caut cărți care dezbăteau diverse teme, in funcție de îngrijorările mele.

Cartea despre care vreau sa scriu azi mi-a recomandat-o Alina Nicorici, mama a doua băieți minunați. Cartea se numește "Bebelușul meu e cel mai fericit", scrisă de Dr. Harvey Karp.