Cuntu - prima iesire cu Maria

De 2 weekend-uri ne gandim sa iesim la munte, dar celelalte planuri ne-au determinat sa amanam momentul pentru sfarsitul de saptamana 20-21 Aprilie.

Locatia aleasa a fost Cuntu din mai multe motive:
1. vremea se anunta excelenta de drumetie, iar altitudinea la Cuntu este numai buna sa o introducem si pe Maria in lumea munteluui
2. traseul este usor pentru reinceperea miscarii si aici ma refer la mine
3. sus este zapada suficienta pentru Razvi sa se poata da cu schiurile cateva ture
4. la Cuntu este chiar Calin de serviciu

Asa ca dimineata, dupa somnul de frumusete, inccepem sa ne facem bagajele.
Pentru noi e simplu, stim deja ce ne trebuie cu noi, iar pentru Maria e la fel de simplu: multi pampersi, haine de schimb si mancarea, care este deja inclusa:)

Pornim de la Lugoj destul de tarziu, in jur de 12, insa nu ne facem griji, avem timp suficient.
Ne oprim in Caransebes, unde ne facem plinul cu mere pentru noi si pentru Calin, si in jur de ora 14 suntem in Jigoria.

Pana aici Maria s-a prezentat excelent, a dormit, a studiat masina si bineinteles a mancat. De obicei Maria doarme sau mananca, iar cand sta treaza e foarte atenta la ceea ce o inconjoara, atat cat poate percepe ea. 
"Transportul" ei am ales sa-l facem in wrap, dat fiind faptul ca asa am plimbat-o pana acum si stim ca e ok si pentru noi si pentru ea.

Lasam masina si la intrarea in padure ne intampina primele semne de primavara: ghiocei si branduse.

    Fiecare cu "echipamentul" lui:)

Ne amintim de excursia noastra de anul trecut cand am pornit din Jigoria pana la Herculane, in care drumul nostru a fost presarat de covoare de branduse. Pana atunci nu vazusem atatea si atatea branduse la un loc.

In jurului orei 15.15 suntem la Cuntu. Pe Calin il gasim bucurandu-se de noua lui "jucarie" - o biticla speciala:)

Cum ajungem, cei mici se intind in pat ca drumul a fost greu, iar cei mari pleaca sa profite de ziua minunata de schi in Tarcu.

Pe Maria o scoatem sa doarma afara unde sunt 12 grade, soare si abia daca adie vantul.
In curand i se face foame, incepe sa caraie in stilul caracteristic tragico-dramatic,insa nu vrem sa pierdem razele soarelui, asa ca ramanem si ne hranim afara.
Odata ce golul din stomacelul ei a fost umplut, trece inapoi la somn.

Seara, sarim peste rutina baii, mancam din nou si...iar la somn.
Maria s-a comportat foarte bine pe parcursul noptii: a avut acelasi ritual ca acasa, ba chiar a dormit mai bine si mai mult decat de obicei.

Duminica, facem o plimbare pana mai sus de Cuntu, admiram peisajul, profitam de soare si de zapada, dupa care  pornim spre masina.

Excursia noastra, prima in 3, a fost una reusita, pentru noi este o obisnuinta sa mergem la Cuntu, insa pentru Maria a fost doar inceputul unei frumoase calatorii in lumea muntelui.

Asteptam cu nerbdare urmatoarele iesiri cu pitica noastra!

Un nou membru in familie?

Era o zi superba de vara, soare, cald, inceputul lunii iulie....asa cum este de obicei in vestul tarii.

Eram cu gandul la nunta ce urma sa vina, la urmatoarele excursii programate, la maratonul Apuseni care tocmai trecuse si la care nu m-am simtit tocmai in largul meu, insa puneam totul pe seama oboselii acumulate din ultima perioada.

Cu toate astea, aveam dubii cu privire la evolutia mea precum ceasul elvetian care luna de luna nu intarzia sa apara, asa ca pentru a exclude orice urma de indoiala am facut o programare la doctor.
Asteptam ziua cea mare cu nerabdare, mai ales ca toate testele facute pana atunci erau invalide.

In sfarsit, the big day ....ne-am imbarcat amandoi in masina si am plecat la Timisoara la doctor.
Ajunsi acolo, nerabdarea era din ce in ce mai mare, mai ales ca era coada (PS: nici la policlinicile private nu se respecta timing-ul).
Dupa ce am asteptat vreo 45 de minute, a venit randul meu.

Feedback-ul a fost clar: "nu ne putem pronunta; daca este vreo sarcina, atunci ea va fi vizibila dupa aproximativ 4-6 saptamani. Va recomand sa reveniti la control la finalul lunii". Asa ca am facut cale-intoarsa usor dezamagiti de raspunsul medicului, dar cu speranta in suflet ca daca este vreo mogaldeata mica atunci isi va face aparitia la urmatoarea intalnire cu medicul.

Am intrat din nou in valtoarea job-ului, asa ca timpul a trecut repede si am ajuns din noua in ziua cea mare a controlului. De aceasta data, emotiile erau si mai mari avand in vedere ca urma decizia finala: e sau nu e?!:)
Eram amandoi precum 2 copii neastamparati in asteptare....din nou dupa aproape 60 de minute a venit randul meu.

Am intrat in cabinet, a urmat o scurta discutie cu medicul, dupa care a venit...CONFIRMAREA!
"- Da, este vizibila o sarcina, este bine pozitionata, nu este risc sa fie extrauterina, insa va recomand sa fiti precauta in primele 3 luni. In general, se pot intampla  lucruri neprevazute in perioada asta."

Oau!!! S-a confirmat! Am iesit din cabinet cu un zambet mare pe fata, iar Razvi uitandu-se la mine a inteles perfect: este un bebelus, bebelusul nostru:) yuppyyyy!!!!!

Simteam o imensa bucurie in suflet, dar totodata aveam si multe semne de intrebare: Voi putea eu sa fac asta pana la capat? Va fi un copil sanatos? Cum le vom zice parintilor? Ce voi face cu job-ul? Excursiile noastre? Viata noastra cum se va schimba?

Dupa ce am iesit din cladirea policlinicii, am decis ca merita sa sarbatorim vestea cea mare, asa ca ne gandeam ce pofte avem: ceva dulce? hmmm...parca ne e foame...chinezesc? hm.....n-am mai mancat de mult o saorma....zis si facut....am mers si am sarbatorit cu o saorma vestea cea mare.
Intre timp, bucuria si euforia era din ce in ce mai mare, asa ca am zis sa incepem sa-i anuntam pe cei dragi.
Primii au fost parintii, care dupa parerea noastra la telefon au fost socati, cu toate ca au incercat sa mascheze, apoi prietenii apropiati noua si uite asa....s-a facut seara dand telefoane si povestind amandoi cum va fi viata noastra cu un bebe.

Avand confirmarea din partea medicului ne-am decis sa anuntam si la job planurile personale ce urmau sa se intample pentru noi. Job-ul pe care il aveam era excelent, ma regaseasm in ceea va faceam zi de zi, imi placea, era plin de provocari si planuri...asa ca vestea asta ma facea sa ma simt vinovata, ca si cum as trada pe cineva, parca as vrea sa fug. Mai mult cu coada intre picioare am mers la superiorul meu caruia i-am povestit marile intamplari.
Ca de obicei, a fost mai simplu decat ma gandeam. Reactia a fost una normala, cu felicitari si cu sfaturi de viata.

Au trecut de atunci mai bine de 7 luni, burtica e din ce in ca mai mare si in orice moment asteptam ca micuta noastra sa apara.
Au fost luni frumoase, in care viata noastra s-a desfasurat normal, am urmat aceleasi obiceiuri pe care le aveam si anterior.

Asa ca.....bebele este o minunata sursa de energie! Profitati!