marți, 10 mai 2016

Ecomarathon 2016

La Ecomarathon e frumos de fiecare data. Prima mea participare a fost in 2012 la proba de maraton, in 2013 am fost însărcinată cu Maria, de fapt abia o nascusem. In 2014 am alergat la cros. In 2015 eram in brate cu Ioan la 6 zile de la nașterea lui si-i încurajam pe participanți la Cheile Gradistei in Fundata. Anul acesta am alergat, la anu'... Vine bebe3?😊 Who knows?!

Ecomarathon 2016 sau maratonul celor 4 anotimpuri sau cum sa alergi prin ploaie 3h si sa-ți clănțăne dinții in gura sau cum sa renunți la km33 sau cum să te bucuri cu adevărat pentru partenerul tau care a terminat cursa!
La start, noi 2 printre sutele de oameni

Papuci încărcați de aventură 


Anul acesta prognoza meteo era cea care părea provocatoare. Se anunțau precipitații multe si temperaturi scăzute.
Traseul de Ecomrathon e frumos, e pitoresc, are 3 bucle cu startul si sosirea in centrul satului, practic dupa fiecare 13-14km revenim de unde am plecat. Se trece prin fânețe, pe lângă animale, este tot timpul un peisaj încântător in orice direcție te-ai uita.

Vineri seara am fost și ne-am luat numerele. Eu și Răzvi ne-am înscris la maraton și pe Maria am înscris-o la cursa copiilor. Ea a fost foarte încântată să-și primească plasa cu tricou și număr. Când a văzut că numărul ei e roz mi-a zis: "Mama, eu cred că oamenii ăștia au știut că mie îmi place rozul și de asta mi-au dat numărul cu roz" :)

Am studiat vremea, se anunțau precipitații și frig. Răzvi și-a pregătit echipament serios, ca de mers într-o tură pe munte, de o zi. Și-a luat rucsac cu geacă de ploaie, polar de schimb, batoane, magneziu, apă. Mie mi s-a părut un pic exagerat, era greu rucsacul lui pentru o tură de alergare (pentru o excursie de o zi era ok), dar până la final el a fost cel câștigat și a gândit foarte bine alergarea asta.

Eu mi-am luat pantaloni lungi, scurți peste ei, tricoul concursului și foița de vânt, alături de magneziu, dar toate astea nu au fost suficiente pentru condițiile meteo ce au urmat.

Startul a fost la ora 9, cu peste 1000 de participanți si minim tot atatia susținători. Era multa lume, gălăgie, muzica, energie. Prima bucla a maratonului coincide cu traseul celeilalte probe de cros, asa ca pe urcari a fost aglomerat, s-a mers la pas, bara-la-bara :) Chiar dacă aș fi putut merge mai repede, zonele în care puteam depăși erau puține pe o potecă în urcare.
La coadă (Foto: Razvan)

Sus la deal (Foto: Razvan)

Pe prima bucla, adica primii 14,2km a fost o vreme excelentă de alergat. Răcoare, soare, adiere de vânt. Mă și întrebam de ce am luat după mine foița de vânt. Și mă gândeam dacă să-mi mai iau bețele lăsate în zona de tranzit către bucla 2 sau nu. Pe prima buclă nu am avut voie cu bețe de trekking din motive de siguranță.
Foto: Razvan

Foto: Andrei Tanasie

Am terminat bucla 1 în 1h 45min. Eram în target-ul propus de sub 2h pe buclă. M-am alimentat din punctul aflat la începutul buclei, mi-am luat bețele și am plecat la deal. Înainte de a ajunge la Cheile Grădiștei Moieciu a fost o gașcă de copii de toată frumusețea/gălăgia/entuziasmul. Stăteau aliniați, strigau și ne încurajau, palmele mele abia au așteptat să se întâlnească cu ale lor. O mare bucurie să-i văd acolo!
Foto: Scoala de munte

Un pic mai jos era o altă gașcă de gălăgioși printre care și Vasi cu Ioan și Alin cu vuvuzela. Un pupic de la Ioan mi-a dat energie pentru ce a urmat!

Eram la km21, pe terasa Cheile Gradiștei din Moieciu de Sus la punctul de alimentare, beam ceai cald când a început să toarne din cer. O ploaie nesfârșită parcă!
Am urcat la Fundata, ploaia continua, aveam senzația că degeaba am foița pe mine. Eram udă toată pe piele, tricou, bustiera și până am sfărșit bucla 2 eram udă și la picioare. Practic curgea un râu de la ploaie pe poteca pe care coboram noi. Nu aveam ce să ocolesc. Am trăit clipa și săream pur și simplu prin noroi și apă. Era o libertate fantastică în acțiunea asta a mea, dar începea să-mi fie și frig.
Pe-aci ti-e drumul...(foto: Razvan)

Ajunsă înapoi în Moieciu, am trecut pe la punctul de alimentare și apoi am început bucla 3 cu o urcare abruptă și ploaie. Eram un șir lung de vreo 10 alergători, unul după celălalt. Mergeam în șir indian și speram ca ploaia să se mai domolească, dar a trecut pe lapoviță. Atunci îmi era frig tare, îmi înghețaseră mâinile pe bețe. Am încercat să-mi trag mâneca de la foiță și să le bag în interior, astfel nu mai erau în bătaia vântului. Mi-am dat seama că nu e ok ceva. Nu-mi putea coordona mișcările, în sensul că nu puteam deschide fiecare deget în parte. Am avut nevoie de vreo 5 minute să duc operațiunea la capăt. Atunci m-am gândit să renunț. Nu mai simțeam plăcere, îmi era mult prea frig, dar am zis că merg până în valea Bangaleasa și acolo decid.
Foto: Razvan

Nu am mai putut alerga. Eram uda la picioare, la fiecare pas sărea apa cu noroi din papucii mei, mâinile îmi erau gheață și începusem să tremur. La punctul de alimentare de pe valea Banagaleasa am luat un pahar cu apă și tremuram atât de tare că nu-l puteam duce la gură fără să vărs din el. Vrând să apuc o bucată de portocală degetele nu mă ajutau, erau gheață. M-am gândit că mai am numai 9km până la finish, că ce a fost mai greu ca distanță a trecut, dar auzind că sus ninge am cântărit bine și am decis să mă opresc. Știam că Răzvi e în spatele meu, știam că are haine și mă gândeam să-l aștept, să iau de la el haine uscate și să merg mai departe. Dar îmi era imposibil să stau afară. Clănțăneam din dinți, buzele erau vinete, mâinile nu le mai simțeam. Am anunțat că mă opresc, cu toate regretele personale, dar greșisem în alegerea chipamentului.

Organizatorii aveau mașinile pregătite să ne preia, așa că am urcat într-una încălzită. Îmi era frig tare, băiatul respectiv mi-a oferit geaca lui să mă încălzesc. Ei, dar când au început mâinile să-și revină, îmi venea să le tai de durere. După vreo 30-40 min de stat în mașină am plecat spre centrul satului.
Șoferul mașinii, cel care mi-a dat și geaca, mi-a dat și telefonul să-l sun pe Răzvi (era singurul număr pe care îl știam), el fiind pe traseu și cu cheia de la mașina în care aveam schimburi uscate. Am reușit să ne auzim, a sunat-o pe Lau și așa am reușit să mă schimb în hainele ei in partea de sus.

Am plecat spre finish să-l așteptăm pe adevăratul nostru campion Răzvi. L-am admirat foarte mult pentru felul în care și-a construit strategia de abordare a maratonului, plecând de la echipament, la felul cum a trăit fiecare clipă, a făcut multe poze pe traseu, a stat la povești cu participanții, cu voluntarii, a fost și el plouat, udat, dar a ajuns la final cu bine!
Razvi, in Poaian Gutanu, cel mai inalt punct al traseului (foto: Cristian Oprea)

El a vrut să-și modifice cursa, să treacă de la maraton la cros pentru că nu a găsit suficient timp să alerge  înainte și să se pregatească, însă organizatorii nu i-au mai permis, era trecută perioada în care puteau face modificările acestea, dar a găsit abordarea potrivită pentru nivelul de pregătire și condițiile meteo.
Cred că despre asta e vorba: să alegem strategia aplicabilă nouă în momentul respectiv, în mod realist și să ducem la capăt ce ne-am propus. Te felicit, Răzvi!

Cât timp noi ne luptam cu noroaiele, Mari a alergat și ea la tura copiilor (300m), fiind foarte încântată de tot. La final a zis că ei i s-a părut prea scurt, ar fi vrut să alerge mai mult.
Maria la cursa copiilor (Foto: BelArt)

Ioan si Pavel (Foto: Bel Art)

Ce am învățat din toată experiența asta?
- echipamentul potrivit e la fel de important ca șă antrenamentul, te poate ajuta sau te poate încurca
- vremea de la munte este schimbătoare și înșelătoare, deși dimineața era soare și frumos, prognoza anunțată și-a intrat în drepturi
- să studiez cu atenție și să mă pregătesc ca atare pentru vremea estimată
- să îmi iau un rucsac de alergare în care sa-mi încapă cele necesare - am unul, dar este prea mic, dacă umplu camel back-ul cu apă nu mai am loc de pus nimic
- am învățat că alerg de plăcere și acolo unde se termină plăcerea și intervine riscul de accidentări să mă opresc și cred că asta e o gândire echilibrată și nu o sustragere
- am învățat că e greu să accepți un abandon, chiar dacă mi-ar fi fost greu să continui fără echipamentul potrivit
- fiecare își duce propriul maraton, pentru unii înseamnă podiumul, pentru alții e o luptă interioară fantastică să termină fiecare buclă, fiecare km în plus, iar concursul cred că este despre toți si pentru toți (sigur cu antrenament inainte)

Organizarea a fost foarte bună, ca de fiecare dată, felicitări organizatorilor, voluntarilor, fotografilor!

Le mulțumesc părinților mei care au stat cu copiii cât timp noi am alergat.

Ecomarathon, ne vedem în 2017!

PS: Ii admir pe cei ca el, oameni trecuti de prima tinerete, care care aleg sa aiba astfel de activitati. Ecomarathon este si despre ei, despre el, despre oricare dintre noi.

Foto : Andrei Tanasie