miercuri, 2 martie 2016

Paradisul copiilor

Zilele astea traiesc intr-un paradis al copiilor. Totul functioneaza atat de perfect si de normal, incat ma intreb ce am facut deosebit in perioada aceasta. Poate ca s-au sedimentat ultimele luni de informatie, poate ca s-au obisnuit copiii unul cu celalalt, poate eu vad totul cu o alta privire, dar cert este ca sunt extraordinari in tot ceea ce fac.


Maria il hraneste pe Ioan cu lingurita.

Ii pregateste tort, ii canta "la multi ani" si ii da sa manance.

Ii da jucariile cu care se joaca si ea.

Ii zice sa aiba grija sa nu se loveasca la aspirator, aspiratorul e la loc de cinste, in mijlocul camerei, momentan fiind atractia principala pentru Ioan.

Il intreaba de ce plange si incearca sa-l linisteasca, cum poate ea.

Il pupa pe maini, pe cap, pe fata.

Il intreaba dimineata daca a dormit bine si ce a visat.

Il mangaie si ii zice: "ce piele fina ai Dundule" (Dundu=Ioan)

El este fascinat de ea. Ii apare zambetul pe buze numai cand o vede. Se duce dupa ea prin toata casa, doar ca pana ajunge el in dormitor, Maria e inapoi in bucatarie, apoi la baie. Nu reuseste sa tina "pasul" cu ea, dar nu renunta.

Maria se bucura, alaturi de el, de reusitele lui de a se ridica in picioare.

Il ia in brate cand ii e drag de el, uneori il strange prea tare si lui nu-i place.

Il respinge cand ii invadeaza jocul si ea e concentrata si nu vrea sa imparta cu el.

Il intreaba daca ii e somn cand plange.

Cand ii pregătesc mâncarea repeta după mine ca imediat e gata si sa aibă răbdare.

La masa ii spune ca si ea mănâncă aceeași mâncare ca si el. (El după fiecare lingura primită se uita la ea si la ce are in farfurie).

Daca ma ridic sa mai pun cate ceva pe masa, ea imi ia locul si-i da din ciorba cu lingurita ei.

Il pupa de noapte buna.

Cand se plimbam pe afara, vrea sa impinga ea caruciorul. Se duce apoi in fata lui si-i spune " Grasi, dragut" si in acelasi timp il strange de falcutele lui.


Cam așa e zilele acestea la noi: intelegere, pace, iubire!

E tot timpul așa? Nu, categoric nu! As fi trista sa fie astfel in fiecare moment, pentru ca ar însemna ca nu-si manifesta emoțiile, ca nu se exteriorizează, ca si le blochează.

Sunt zile cand amândoi sunt plângăcioși si atunci îmi vine sa-mi iau concediu din rolul de mama, dar asta nu se poate😊
Sunt momente cand ea ii mai trage câte una, mai ales cand ea e concentrata la joc si el vine pas-pas, ca un ursuleț, si ii ataca jocul, ii ia o piesa. Atunci Ioan si-o ia, scurt, dar bine.

Sunt zile cand ea nu vrea sa-l vadă cum il iau in brate, sa stea numai pe jos, sa nu ma atingă, si il împinge. E semnalul ca, de fapt, ea are nevoie de mine, de timp cu mine doar pentru ea, fără sa ne întrerupă nimeni si nimic. Sa ne jucam cum zice ea. Follow the kid!

Sunt zile cand ea își intra in rolul de bebeluș si mârâie si plânge si cere sa fie purtată in brate dintr-o camera in alta. Din nou, aceeași nevoie de a fi eu cu ea.

Dar cele mai multe momente sunt frumoase, in care ei interacționează sau se joaca in paralel, danseaza, se joaca cu bilele pe covor, scot cartile din biblioteca, arunca creioanele pe jos, scot din sertare lucruri, mananca hartia igienica si multe altele.