miercuri, 19 august 2015

Vacanță în 4 (prima parte): Transalpina - Topoloveni - Mamaia - Murighiol (Delta)

Orice vacanță faină începe cu o familie fericită.



Am avut parte de o niște zile extraordinare în țara noastră faină. 10 nopți, 4 camping-uri, 2 pensiuni și o casă țărănească tipic maramureșeană, peste 2000km parcurși în 4. Deseori pe drum mă gândeam cât de fain ar fi ca ăsta să fie job-ul. Mi se pare ideal...să călătorești și să mai iei și bani pe asta, nu?:)



Ne-am stabilit traseul în linii mari, adică știam principalele locuri pe care vrem să le vedem, însă nu fixasem nimic în privința cazărilor.

Am plecat din Lugoj joi la 14.30 după ce am terminat cu bagajele, echipat copiii, înghesuit totul în mașină. Am mers la Petroșani și de acolo am urcat până la Obârșia Lotrului unde ne-am pus cortul.

Ne-am oprit la raionul de kurtos local și tanti de acolo ne-a îndrumat spre căsuțe.
Razvi a mers să verifice prețuri, locație, disponibilitate și s-a amuzat copios.
La recepția camping-ului era o doamnă corpolentă bine, ca să nu zicem altfel, și care a fost surprinsă de faptul că cerem să vedem o căsuță. "N-ați mai stat niciodată la căsuțe?Aaaa, păi, sigur nu o să vă placă." :)
Cu toate astea un domn a venit cu cheia să ne arate 2 căsuțe. Una era mai bună, cică, pentru că avea o pătura în plus.

Încă o data m-am convins că tot mai bun e cortul nostru.Și uite așa ne-am instalat la 13 grade după o zi întreagă de ploaie acolo la Obârșia Lotrului.


Cina noastră 

Șoricel înfometat


A doua zi de dimineață, piticul cel mic mi-a dat trezirea la 7.30. Am ieșit din cort, l-am legat pe Ioan de mine în marsupiu și am făcut o plimbare în aer de munte. Printre altele am avut "șansa" unică de a asculta manelele domnilor comercianți din zona respectivă la 8 dimineața.
Răzvi și Maria au dormit până la 10. Cam așa și-au început ei vacanța:))

Am plecat spre lacul Vidra, vroiam să facem o baie, dar temperatura apei nu m-a convins. A intrat doar Răzvi.
Ooo...ce fain e nisipul ăsta de lac


Apoi, am plecat pe Transalpina. Primul popas a fost în pasul Urdele pentru a admira peisajul. Zona e comercială, găsești cam tot ce vrei. Nu ne întrebăm acum dacă ar tb sa fie acolo sau nu, dar măcar mi s-au părut încadrați în peisajul de munte, cu căsuțe de lemn și multe produse tradiționale.
Peisaj din pasul Urdele


Direcția noastră pentru a doua zi era Topoloveni, Argeș. Aveam un eveniment în familie, așa că acolo ne reuneam cu mic cu mare, cu părinți și bunici, unchi și mătuși, verișori și verișoare.

Înainte de a ajunge am făcut un popas la Horezu și apoi la Trovanți.



Sâmbătă seara ne-am petrecut,Maria a fost într-o formă de zile mari, a dansat toată petrecerea.

Ți-am zis să nu mă mai calci pe picioare?!

Duminică dimineața am pornit spre mare. Înainte de asta, am făcut un popas în Drăgănescu, eram curioși să vedem biserica pictată de Părintele Arsenie Boca. Și da, este ALTFEL,cu totul. Cred că dacă nu se plictiseau copiii, noi mai stăteam cel puțin jumătate de zi să studiem picturile respective.

Ne-am îmbarcat din nou cu toții și de la Drăgănescu am plecat spre mare. Cu ajutorul primit din partea lui Yoshi am găsit camping-ul și locul rezervat fără să pierdem timpul în trafic.
Am stat 2 nopți aici, am făcut baie, am construit în nisip, ne-am plimbat. Ne-am oprit din fuga zilnică și am savurat aerul mării, vântul și chicotele copiilor. Maria l-a avut ca partener de joaca pe Norbi și Ioan pe Iuliana.
Somn pe țărmul mării

Ioan a făcut un progres important la mare, a reușit să se întoarcă de pe spate pe burtică. Pentru noi, adulții nu-i mare lucru, dar pentru un bebeluș în evoluție e un pas foarte important. Știu de acum că trebuie să am grijă unde îl las. Oricum e rotund, așa că risc să se rostogolească până jos:)


Baie în nisip

Pălăria zâmbitoare


De la mare ne-am strâns "taraba" (adică toate lucrurile noastre) și am plecat în Deltă. Vroiam să mergem cu mașina cât de departe se putea în lumea asta a Deltei, de acasă găsisem și un camping fain la Murighiol, așa ca până acolo am mers.

Pe drum ne-am oprit la cetatea Histria și la muzeu.
Un dans în cetate

Se lucrează intens

Muzeu


În Deltă am stat la camping-ul Dan-Pescarul, mai exact o casă locală cu o curte frumoasă transformată în spațiu de pus corturile sau wohnmobil-ul, cu dușuri, toalete foișor.
Nu ne-au mâncat țânțarii, am avut brățări de la farmacie anti-țânțari,ne-am spălat bine înainte să nu-i atragă transpirația, ne-am uns bine cu creme frumos mirositoare și am scăpat nemușcați.



Doar Maria s-a ales cu o zgârietură de la pisică. Sincer, la cum o trata, mă mir că are doar atât...



A doua zi de dimineață, Dan Pescarul, și-a luat barca lui de toate zilele și ne-a arătat Delta, în toată splendoarea ei. Am mers pe brațul Sf.Gheorghe, pe canale, pe lacuri. Am văzut pelicani, rațe,nuferi albi și galbeni, vegetație specifică deltei, plasele pescarilor. Erau mulți turiști, cu ambarcațiuni diverse și cred că am fost norocoși să avem barcă mică, am putut intra pe toate canalele mici. Nivelul Dunării este scăzut din pricina lipsei precipitatiilor, dar turul nostru nu a fost afectat.

Barca noastră

Pelicani

Somn de voie

Cu mic cu mare în barcă

Am plecat din Deltă cu gândul la frumoșii pescăruși, la florile de nuferi, la liniștea de acolo și cu dorința reîntoarcerii.

Au mai urmat alte 5 zile de vacanță în zona Moldovei și în Maramureș, povestea într-un articol viitor.