Eram cu gandul la nunta ce urma sa vina, la urmatoarele excursii programate, la maratonul Apuseni care tocmai trecuse si la care nu m-am simtit tocmai in largul meu, insa puneam totul pe seama oboselii acumulate din ultima perioada.
Cu toate astea, aveam dubii cu privire la evolutia mea precum ceasul elvetian care luna de luna nu intarzia sa apara, asa ca pentru a exclude orice urma de indoiala am facut o programare la doctor.
Asteptam ziua cea mare cu nerabdare, mai ales ca toate testele facute pana atunci erau invalide.
In sfarsit, the big day ....ne-am imbarcat amandoi in masina si am plecat la Timisoara la doctor.
Ajunsi acolo, nerabdarea era din ce in ce mai mare, mai ales ca era coada (PS: nici la policlinicile private nu se respecta timing-ul).
Dupa ce am asteptat vreo 45 de minute, a venit randul meu.
Feedback-ul a fost clar: "nu ne putem pronunta; daca este vreo sarcina, atunci ea va fi vizibila dupa aproximativ 4-6 saptamani. Va recomand sa reveniti la control la finalul lunii". Asa ca am facut cale-intoarsa usor dezamagiti de raspunsul medicului, dar cu speranta in suflet ca daca este vreo mogaldeata mica atunci isi va face aparitia la urmatoarea intalnire cu medicul.
Am intrat din nou in valtoarea job-ului, asa ca timpul a trecut repede si am ajuns din noua in ziua cea mare a controlului. De aceasta data, emotiile erau si mai mari avand in vedere ca urma decizia finala: e sau nu e?!:)
Eram amandoi precum 2 copii neastamparati in asteptare....din nou dupa aproape 60 de minute a venit randul meu.
Am intrat in cabinet, a urmat o scurta discutie cu medicul, dupa care a venit...CONFIRMAREA!
"- Da, este vizibila o sarcina, este bine pozitionata, nu este risc sa fie extrauterina, insa va recomand sa fiti precauta in primele 3 luni. In general, se pot intampla lucruri neprevazute in perioada asta."
Oau!!! S-a confirmat! Am iesit din cabinet cu un zambet mare pe fata, iar Razvi uitandu-se la mine a inteles perfect: este un bebelus, bebelusul nostru:) yuppyyyy!!!!!
Simteam o imensa bucurie in suflet, dar totodata aveam si multe semne de intrebare: Voi putea eu sa fac asta pana la capat? Va fi un copil sanatos? Cum le vom zice parintilor? Ce voi face cu job-ul? Excursiile noastre? Viata noastra cum se va schimba?
Dupa ce am iesit din cladirea policlinicii, am decis ca merita sa sarbatorim vestea cea mare, asa ca ne gandeam ce pofte avem: ceva dulce? hmmm...parca ne e foame...chinezesc? hm.....n-am mai mancat de mult o saorma....zis si facut....am mers si am sarbatorit cu o saorma vestea cea mare.
Intre timp, bucuria si euforia era din ce in ce mai mare, asa ca am zis sa incepem sa-i anuntam pe cei dragi.
Primii au fost parintii, care dupa parerea noastra la telefon au fost socati, cu toate ca au incercat sa mascheze, apoi prietenii apropiati noua si uite asa....s-a facut seara dand telefoane si povestind amandoi cum va fi viata noastra cu un bebe.
Avand confirmarea din partea medicului ne-am decis sa anuntam si la job planurile personale ce urmau sa se intample pentru noi. Job-ul pe care il aveam era excelent, ma regaseasm in ceea va faceam zi de zi, imi placea, era plin de provocari si planuri...asa ca vestea asta ma facea sa ma simt vinovata, ca si cum as trada pe cineva, parca as vrea sa fug. Mai mult cu coada intre picioare am mers la superiorul meu caruia i-am povestit marile intamplari.
Ca de obicei, a fost mai simplu decat ma gandeam. Reactia a fost una normala, cu felicitari si cu sfaturi de viata.
Au trecut de atunci mai bine de 7 luni, burtica e din ce in ca mai mare si in orice moment asteptam ca micuta noastra sa apara.
Au fost luni frumoase, in care viata noastra s-a desfasurat normal, am urmat aceleasi obiceiuri pe care le aveam si anterior.
Asa ca.....bebele este o minunata sursa de energie! Profitati!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu