marți, 15 septembrie 2015

Ciucasx3 - Semimaraton

Șiiii....a fost Ciucaș, weekend-ul care tocmai a trecut, mai exact sâmbătă 12 Septembrie.


Am plecat din Lugoj târziu, la ora 18, cu mic cu mare, adică Răzvi, Ralu, eu, Maria (2 ani și 5 luni) și Ioan (4 luni). Mașina era plină și de oameni și de bagaje.



În Brașov trebuia să ne întâlnim cu părinții mei, dar anticipând că vom ajunge târziu pe ei i-am direcționat la Cheia. Noi am ajuns la destinație la 00.30. Copiii dormeau în mașină și noi abia așteptam să ne întindem.
La ședința tehnică nu aveam cum să ajungem, dar totuși speram să ridic kit-ul de concurs de seara. Din păcate nu mi-a ieșit. Drumul a fost greu, am stat blocați în trafic vreo 40 de minute după Sibiu, iar de la Brașov la Cheia au fost multe camioane, serpentine, ploaie.

Am găsit locul de cazare direcționați de ai mei și ne-am instalat. Nu ne-a plăcut, raportul calitate-preț lasă mult de dorit, dar la ora 12 noaptea nu mai era loc de răzgândit, așa că...la somn cu noi.

Am pus ceasul să sune la ora 8, știind că startul e la ora 10, aveam timp suficient pentru toate cele necesare. Dar Ioan cel mic ne-a dat deșteptarea cu poveștile lui matinale la ora 7.15. A gângurit, m-a mângâiat pe față, s-a jucat cu mânuțele lui grăsune, a râs...cum aș mai fi putut dormi?!

La 8 am plecat după kit. Era coadă mare, vreo 15-20 de persoane în fața mea. Cu toate astea, a mers repede ridicarea pachetului de start. Am fugit la pensiune, m-am echipat cu cele necesare, am mâncat o banană și niște biscuiți si am pornit spre start. Mă așteptau aproape 22km de alergat cu 1400m diferență de nivel.

Am avut o echipă mare de susținători: Răzvi, Ralu, Vasi, Pavel și doi viitori alergători Maria și Ioan. Ioan depindea de mine, el fiind alăptat exclusiv, trebuia să fac în așa fel încât să alerg între 2 mese ale lui și asta m-a stresat foarte mult.

Am alăptat copilul cu 10 minute înainte de startul oficial care se anunțase inițial la ora 10 și m-am așezat cuminte la poarta de start. Susținătorii au plecat înainte pe șosea să facă poze.

Am aflat că startul se prelungește și atunci au început emoțiile și gândurile alea de a renunța.
"Hai, că și așa nu ai alergat prea mult anul ăsta! Ce sens are să te chinui și tu și copilul? Lui Ioan o să i se facă foame până vii tu și atunci ce o să facă? Va plânge mult, nu te mai duce! Tu nu ai mai alergat pe munți de anul trecut!"
Și gândurile astea tot reveneau rând pe rând. Până când aud la boxe numărătoare inversă și pe cineva zicând: "Te-ai băgat în asta, atunci aleargă!" Exact de asta aveam nevoie.

Am plecat alergând și am alergat primii 4km, și urcare și la vale și pe drept. M-am simțit ok. Greul de aici a început. Au revenit aceleași gânduri pe care încercam să le combat cu faptul că eu mi-am dorit să fac asta și nu am parcurs atâta drum ca să renunț. Apoi revenea altul:" Dacă te întorci pe traseul pe care ai alergat până acum, ai numai vale, așa că alergând ajungi imediat înapoi".
Am ignorat orice gând și încercam să ma concentrez la fiecare pas.
Motto-ul meu a fost următorul:" când nu mai poți alerga,mergi, dar nu te opri niciodată. Cu fiecare pas pe care îl faci ești mai aproape de Ioan."

De-a lungul timpului am observat că atunci când ma opresc din alergare, mi-e greu să repornesc. Reușesc, dar nu mai același ritm.

M-am bucurat pe urcare de mirosul de brad, de ploaie, de ceață, de răcoare. Am îmbrățișat vântul din creastă și m-am echipat rapid cu foița de vânt și cu buff-ul. Mi-a părut rău că era ceață și nu vedeam peisajul.

Mi-a plăcut coborârea până la cabana Ciucaș, dar rătăcirea dinainte de a ajunge aici nu m-a mai încântat. Îmi era sete, foame, abia așteptam să aud gălăgia din punctele de alimentare. Eram un grup de vreo 10-15 oameni care am ratat poteca, ulterior regăsind-o.

Am mâncat la cabană din toate: brânză sărată, castraveți murați, alune, stafide, portocală, isotonic, dar Cola.....Cola a fost cireașa de pe tort. M-a revigorat imediat, simțeam că pot muta munții din loc. Foarte bună ideea cu Cola!

A fost interesantă coborârea de la cabana Ciucaș, mai pe jos, iar în picioare. Alunecam pe plăcile de beton, căutam sprijin pe margine în scurgerile de noroi, părea mai bine pe acolo. Aici am întâlnit mulți oameni cu crampe musculare, organismul se resimțea.

Am alergat în continuare, eram după jumătatea traseului, din ce în ce mai aproape de ursulețul meu mâncăcios. Înainte de ajunge la cabana Muntele Roșu m-a depășit Viorel Palici. Eu îmi dozam efortul să pot ajunge până la final, dar omul ăsta efectiv zbura și avea deja făcuți încă vreo 25km față de mine. Nu după mult timp apare și Silviu Bălan,și el parcă avea aripi la vale. Asta înseamnă performanță, discplină, antrenament!

După alimentarea de la Muntele Roșu știam că finish-ul e aproape, mai urmau încă 5km. I-am alergat, i-am mers, i-am povestit cu ceilalți și am ajuns la sosire bucuroasă că am reușit să termin cursa asta. În timpul acesta Ioan a dormit, s-a jucat, a molfăit un biberon de ceai (era de back-up, mă bucur că nu a fost nevoie de el) și iar a dormit până am sosit. Am terminat pe locul 40 la categoria mea de vârstă.



Cineva drag ma asteapta

Lupta psihologică a fost mai intensă decât efortul fizic. Pauza de 1an și jumătate de alergare și condiția fizică nu se pot recupera în 2 luni de antrenament pe plat.
Dar sunt fericită! Deseori pe traseu mă gândeam că în urmă cu 4 luni nășteam un baiețel grăsun și acum alerg, aici în munți, alături de atâția oameni.

Alergarea o asociez cu libertatea, cu fericirea, cu bucuria, cu sănătatea, cu energia. Nu-mi place să alerg singură, deși la alergările mele nu am parteneri decât rareori.

M-am bucurat să văd oameni în vârstă care alergau, oameni mai puțin echipați, fără prea multe gadget-uri, doar cu un pantalon sport, un tricou de bumbac și niște încălțări sport.

M-am bucurat să văd oameni de vârsta părinților mei, alții peste 60 de ani în alergare, grupuri de tineri, alții cu chef de povești pe traseu, alții dornici să-i ajute pe cei cu crampe.
Numai fiind parte dintr-o astfel de alergare montană se poate înțelege sentimentul acesta de solidaritate existent între participanți.

Mi-a plăcut la Ciucaș! Am făcut febră musculară, dar mă bucur de ea din plin, e semn că mai am de lucru la antrenamente. M-am încărcat cu energie pozitivă și abia aștept următoarea alergare.

Am plecat imediat după ce am terminat. Am trecut rapid prin Brașov, pe la Oktoberfest, la Bran, apoi la Zărnești. Duminica am pornit la Lugoj la nunta Andreei.

Am avut un weekend plin și frumos!