sâmbătă, 14 noiembrie 2015

Frumoaso!

Aseară Maria a dormit la sat, la părinții lui Răzvan. Dimineață a adus-o Ralu acasă. Mi-a zis că nu au apucat să mănânce, Maria a preferat să se uite la desenele cu Sofia.

Cum a ajuns a început să o caute pe Văcuți, jucăria ei preferată cu care doarme, se dă pe tobogan, mănâncă, aleargă, dar aceasta era în mașina de spălat. Se învârtea bine acolo, cu apă și detergent, în timp ce Maria o urmărea atent.
În 5 minute au început mârâielile:" Dar nu o văd pe Văcuți! Unde e? De ce nu se mai vede?"


Văcuți nu era vizibilă la fiecare rotire, fiind centrifugată sau amestecată printre haine.
Îi citeam Mariei o nemulțumire pe față, așa că am luat-o treptat.

Am întrebat-o dacă e foame, mi-a spus că da. I-am pregătit excat ce a vrut să mănânce. În timpul acesta, mârâiala era prezentă. Am întrebat-o dacă mai dorește altceva, mi-a spus că nu. La masă a gustat puțin și apoi s-a ridicat. Deci, foame nu-i era, alta era nemulțumirea de fapt.

Am ieșit în parc, s-a dat pe tobogan, a dat-o pe Văcuți pe leagăn, am studiat frunzele, a alergat, ne-am jucat jocul ei preferat din parc (eu stau la capătul toboganului cu Ioan în brațe și ea se dă si se oprește în noi, apoi ne întindem toți 3 pe spate pe tobogan și privim cerul și pomii și frunzele pentru vreo câteva secunde, apoi ea urcă din nou pe tobogan și tot așa). S-a împiedicat, iarăși s-a supărat. Am luat-o în brațe, îmi ziceam că e obosită pentru că s-a trezit la ora 7 și era aproape ora 12.

Am întrebat-o dacă vrea să mănânce sau mergem la tata la lucru, aveam de recuperat ceva de la el. A zis că vrea cu mașina și mai vrea și o brânzoaică. Era clar: era și obosită și înfometată. Ok, ne urcăm în mașina, mergem la Burek, luăm brânzoaica, mergem la lucru, ea mănâncă jumătate și apoi adoarme. În timpul acesta adormise și Ioan.

Recuperez obiectul cu pricina de la Răzvan, mă opresc la spălătoria de haine să văd dacă spală și pilote de puf, ajung în fața blocului și copiii dorm în continuare. Scot cartea să citesc, termin vreo 5 pagini, se trezește Ioan. Maria dormea în continuare.

M-am plimbat pe mal cu Ioan vreo 20 de minute, apoi mă gândesc să urc sus cu amândoi, să o mut pe Maria în pat, să doarmă lejer și eu să profit să mai rezolv altele prin casă. O iau pe Maria în Boba, pe Ioan în scaunul de mașina și rucascul în spate. Arătam ca hamalul, dar mi-o făcusem cu mâna mea, așa că ...urcă Andreea cum poți. :)

Ajunși sus, Ioan era tot un zâmbet, dar Maria se trezise între timp. Era supărată, ofticată, nu-și făcuse somnul, obosită, așa că mârâiala de dimineață se transformă încet, dar sigur către o criză de furie. Și culmea culmilor....exact cartea asta o citesc acum "Lacrimi și crize de furie" de Aletha Solter.

Nimic nu-i convine, plânge, urlă, suspină, țipă, și iar plânge, urlă, suspină, muci până în gură. În timpul ăsta o mângâiam, am încercat să o iau în brațe și nu a vrut, îi spuneam că înțeleg că e supărata, dar să știe că eu o iubesc. Mi-a zis sa tac, așa sec. Am tăcut.

În timpul acesta Ioan era înfometat. I-am dat para pe răzătoare și m-am dus lângă el. Ea era la max 2m de noi, în aceeași încăpere, plângea. Mă chema frecvent să-i șterg nasul. Am mers de fiecare dată cu calm, îi ștergeam lacrimile de pe obraz și o mângâiam. Apoi am chemat-o în brațele mele pe scaun lângă Ioan. A plâns mai tare decât până atunci, dar a acceptat să o îmbrățișez. Ioan se juca cu hârtia igienică din care rupeam să-i șterg nasul, mă bucuram că pot să-mi îndrept atenția spre Maria.

Am strâns-o în brațe, o pupam pe haine, a plâns, s-a descărcat. În tot timpul ăsta nu am bruscat-o,nu am țipat la ea, nu i-am zis să tacă, nu am trimis-o în camera ei, nu am pus-o la colț.

După ce s-a liniștit, mi-a luat fața mea în mâinile ei gingașe, mi-a apropiat-o de a ei, ne priveam ochi în ochi de la 1-2cm, cu nasurile lipite, apoi s-a îndepărtat un pic și mi-a zis "Frumoaso!"

Am strâns-o și mai tare în brațe și am fost mulțumită! My job was done! Criza trecuse și eu am reușit să o gestionez ... ca o frumoasă.