miercuri, 25 noiembrie 2015

Nostalgia alergarii de dimineata

Uneori, prea rar comparativ cu cât mi-aș dori, reușesc să ies la alergat dimineața. Copiii dorm, ziua se îngână cu noaptea, lumea abia începe să mișune pe străzi, câinii sunt puțini și stau ascunși, pescarii deja sunt pe mal.

De fiecare dată când ies la orele astea matinale la alergat îmi amintesc de liceu și de înviorarea pe care o făceam. La 6 dimineața deșteptareeeea, plantonul intra și ne dădea trezirea. Uneori era mai blândă, alteori mai dură de își auzea vrute și nevrute. Câteodată plantonul ăsta venea înainte să sune goarna și atunci iar ne roțăiam la ea că ne-a trezit prea devreme. Cert e că vroiam să dormim, mai mult, dar ziua noastră își avea startul tot timpul la 6 dimineața.
Platoul adunarilor noastre


Apoi începea muzica să cânte pe platou și atunci parcă și mai tare ne adânceam în salteaua aia plină de cocoloașe și ne cuibăream în sacul de dormit. La 6.10 trebuia să fim pe platou, dar profitam de cele 7-8minute să mai dorm, deseori visam pe fundalul muzical. Auzeam: "Ieșiți la înviorareeee!". Gata, acum lupta se dădea puternic: "sa ies sau să rămân în pat". Și ieșeam. Uneori direct în pijamale, cu papucii sport și o bluză peste, alteori mă schimbam.

Îmi vin în minte diminețile frumoase de primăvară, când vegetația se trezea la viață și aerul intra până în plămâni. Ooo, apoi zilele de toamnă...când cădeau frunzele, tuile parcă înnebuneau și ele și apoi cine avea sector exterior, era mai mult decât fericit :) Partea bună era că în timpul înviorării era evaluat și sectorul, știam clar cât am de măturat, de rupt vegetația dintre dale sau de adunat chiștioace ascunse.

Îmi amintesc de înviorările din Anul 3 (adică clasa aXI-a) când în timp ce făceam exerciții mai și cântam. Nu muzică clasică, nici hiturile vremii, cântam despre noi, despre compania 3, că doar așa e la armată, nu?!

Ne așezam în formație, se numărau capetele încoronate prezente și apoi comandanții de pluton coordonau activitatea de înviorare. La început era clasic, adică brațele întinse, câteva exerciții de încălzire a grupelor de mușchi, apoi câteva ture de alergare.
Acum când scriu pare totul atât de natural și simplu, dar să nu uităm că totul se desfășura la 6 dimineața, în fiecare dimineață din timpul săptămânii. Și de cele mai multe ori era o plăcere înviorarea, chiar eram mai vioaie în zilele în care se făcea.

Dacă ploua, atunci era șansa noastră de a încerca să dormim mai mult. Dacă vreuna din celelalte fete din cameră (12 la început, apoi 8) se trezea, atunci mai mult ca sigur ne trezeam și noi în foșnit, umerașe lovite de dulapurile de metal, apa curgând la spălător sau alte sunete matinale.

Diferenta dintre alergarea mea de dimineață din prezent și ceea ce se întâmpla în liceu ține de motivația mea. Atunci ieșeam la mișcare pentru ca trebuia, acum aleg să fac mișcare. Atunci motivația era extrinsecă, dacă nu ieșeam și mă prindea că lipsesc se tăiau ieșirile în oraș sau plecările acasă din weekend. Acum conștientiz importanța mișcării pentru sănătatea noastră, pentru modelul pe care îl văd copiii în noi și pentru că chiar mă simt bine alergând.

În liceu sunt mulți care își scot scutiri de la sport, noi nu aveam nicio șansă, de altfel nici nu eram delarată admisă dacă nu treceam probele sportive. Importanța mișcării la vârsta pubertății, când hormonii tropăie în toate direcțiile, cred că ne modelează altfel ca viitori adulți.

Ține de noi să-i încurajăm pe copii să facă sport, dar și mai avantajos e să ne vadă pe noi făcând asta, noi suntem modelul lor și cu siguranță vor vrea să încerce și ei văzând pe mama și pe tata alergând, jucând baschet, la înot, etc.

Mens sana in corpore sano!
Minte sănătoasă în corp sănătos!

(PS: acesta era motto-ul de pe unul din terenurile de sport din liceu, parcă îl văd perfect scris pe tabla ruginită)