Am citit mult despre comunicare, am studiat în facultate, am aplicat și am învățat la job, apoi am studiat crizele de furie și ce e în spatele lor și, cu toate astea, am aflat multe noțiuni interesante. Ca de fiecare dată, timpul petrecut acolo este un câștig pentru mine și pentru copiii mei.
Atașez, mai jos, notițele mele preluate în timpul conferinței, ele sunt disponibile și pe site-ul Academiei Mămicilor.
 |
| Sursa foto: copilul.ro |
Experiența
profesională de 15 ani, exemplele date din practica avută, dar și stilul de
prezentare accesibil la termenii teoretici ne-au captat atenția și ne-au ținut
conectați permanent.
Prezentarea a
început cu ceea ce înseamnă comunicarea, cuprinzând: cuvinte, gesturi,
mesaje emoționale, postura avută, hainele de pe noi, comunicarea însemnând toată ființa noastră.
Doamna psiholog a punctate cât de important este ca fața
mamei să fie în concordanță cu emoțiile și fața celor mici, fața mamei ca un “monitor”; dacă cel mic este trist, atunci și
expresia noastră facială sugerează asta.
Dansul mamei și al copilului a fost încă o informație utilă care
punctează ideea de a ne lăsa conduși de copii. La începutul vieții, în primele
luni, copilul va avea mai mare nevoie de mama/tata pentru satisfacerea
nevoilor, însă pe măsura ce crește va dori spațiu pentru a putea explora și
cunoaște și atunci e bine să ne retragem. Spațiul precizat se referă inclusiv
la cele 2 minute în care copilul se joacă cu o carte, o jucărie.
Mesajele duble (“double bind” – Bateson 1956) sunt acele mesaje confuze de tip
legătură dublă, adică verbal transmitem un mesaj, însă nonverbal îl respingem.
Copiii percep aceste disfuncționalități si mesajele de acest tip îi
debusolează.
Exemplu:
pe stradă, mama se întâlnește cu o
prietenă și în cadrul conversației își laudă copilul cu privire la realizările
de a merge pe bicicletă. După ce se desparte de persoana respectivă, copilul
cade și atunci mama îi aduce critici.
Ce putem face pentru a reduce apariția crizelor de
furie?
Crizele apar din
pricina unor frustări pe care copiii le au și nu pot pune cuvinte emoțiilor pe
care le resimt.
1. Nu
intrăm în luptă de putere cu copilul! Aceste lupte amplifică anxietatea copilului.
Exemplu
Mama: David, hai să te speli pe dinți. / David: Nu vreau. /Mama: Ba da, vino
acum!
2. Nu facem “educație” când copiii sunt obosiți, flămânzi sau bolnavi. Evităm să ajungem în
situații limită de oboseala sau de foame.
3. Încercăm
să identificăm trigger-ii care-i determină apariția crizelor și abordez diferit
situația.
Exemplu: somnul
copilului care devine problematic seară de seară. Am putea să facem un joc:
cine ajunge primul în pat? Cine vede
ce este în cameră cu lumina stinsă?
4. Când
constatăm posibilitatea apariției unei crize și copilul o gestionează,
observăm, apreciem, încurajăm. Prin încurajare se menține starea de bine.
5. Evităm
gestionarea situației pe un ton iritat. Folosim tonul ferm!
6. Copiii
au nevoie de predicitibilitate (urmează să facem asta, la cumpărături avem
lista asta, etc)
7. Dăm
copilului un ușor control în cadrul regulii stabilite (exemplu: spălatul pe
dinți, copilul poate decide cu care pastă de dinți se spală, cu aromă de
mure,afine, etc)
8. Păstrăm
rutina zilnică, evităm haosul!
9. Folosim
umorul: mutrițe amuzante, glumele.
10. Când copilul e liniștit, vorbim cu el despre ce
s-a întâmplat, dacă e mai mare căutăm împreună modalități de gestionare.
(exemplu: M-am îngrijorat când ieri ai plans așa tare)
Ce fac când apar crizele?
- Accept (eu în mine), în acele momente copilul vrea să-mi comunice ceva, să ne reamintim de iubirea necondiționată.
- Rămân calm.
- Iau copilul în brațe, dacă mă respinge îi dau spațiu.
- Verbalizăm emoțiile copilului. (Văd că ești furios)
- Îi explic că nu rezolvă situația / nu obține ce și-a dorit.
- Îi ofer spațiu, rămân aproape, nu-l părăsesc, nu-l trimit în camera lui.
- Putem folosi ancore (olfactive, auditive, tactile, gustative), necesită luni de repetiție
- Dacă nu funcționează nimic din cele de mai sus, încercăm să distragem atenția, dar ca ultimă soluție.
Cum transmitem cererile către copii?
· Folosesc încurajarea și formulele specifice respectului reciproc (mi-ar plăcea să, îmi place când, apreciez, m-am simțit bine, am observat că, îmi place cum, etc)
· Fac și eu ceea ce îi cer copilului, respectăm aceleași reguli
· Îi dau copilului cei 4C: conectat, capabil, curajos, contează
· Îi explic copilului care e consecința naturală/logică a nerespectării unor reguli (fără pedepse și recompense)
· Când regulile nu sunt negociabile, negociem în cadrul lor (aroma de pastă de dinți, periuța, scaunul,etc)
· Sunt atent la termenii folosiți: “te rog să” sau “vrei te rog să”; sunt chestiuni de finețe, dar contează în comunicarea cu copiii
Ce fac dacă ma sfidează?
·
Îi
dau spațiu să proceseze, nu repet de n ori aceeași solicitare, îi transmit o
dată, de maxim 3 ori și îl las să proceseze
· Îl fac să știe consecința nerespectării unei cereri
· Nu intru în capcana condiționărilor ne-logice (dacă nu faci asta, nu se mai întâmpl...)
Exemplu: dacă nu mănânci carnea, nu te mai uiți la tv => nu există o legătură logică între ele
· Îl fac să înțeleagă că e alegerea (responsabilitatea) lui să nu facă ce îi cer
· Îl fac să știe consecința nerespectării unei cereri
· Nu intru în capcana condiționărilor ne-logice (dacă nu faci asta, nu se mai întâmpl...)
Exemplu: dacă nu mănânci carnea, nu te mai uiți la tv => nu există o legătură logică între ele
· Îl fac să înțeleagă că e alegerea (responsabilitatea) lui să nu facă ce îi cer
Doamna psih.
Laura Jacan a mai punctat un aspect important legat de cerutul scuzelor
copilului și susținea că e mai benefic folosirea “ Imi pare rău! Ce pot
să fac să repar“.
Conferințele Academia Mamicilor sunt gratuite, conțin informații de calitate din partea specialiștilor în domeniu, cu experiență practică, merită să participați!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu