La Poarta Raiului in Muntii Sureanu

Săptămâna trecută am fost la Zărnești, eu și copiii. Vineri seara a ajuns și Răzvi.
Sâmbătă dimineața am lenevit mult, eu nu mă simțeam bine, o viroză încerca să se instaleze confortabil, dar nu am lăsat-o să ne strice planurile.
Și apoi unde ne e mai bine nouă dacă nu la munte? Ne decidem și plecăm la Poarta Raiului în Munții Șureanu.

Oameni fericiți la munte

Am mers până la Săliște, apoi prin Poiana Sibiului, Jina, Tău Bistra, am ajuns la Lacul Oașa.
Mergem pe partea dreapa a barajului, ajungem la Mănăstirea Oașa, dar nu ne oprim, revenim mâine.

Continuăm drumul de piatră și plin de gropi până ajungem la domeniu schiabil din Munții Șureanu și implicit la Poarta Raiului, așa cum e numită zona aceasta. Suntem la peste 1600m altitudine. Am plecat de la căldură și acum luăm pantaloni lungi. Aici e răcoare.
Ne găsim locația de cazare și plecăm să vedem peisajul, nu prea departe, e deja ora 19 și ne e foame.

Conversație la ceas de seară

Mâncăm specific local, tocăniță de hribi și o plăcintăăăăă cu brânză și gem de afine, atââât de bună încât și acum mă gândesc la ea.

Eu în continuare nu mă simțeam prea bine, așa că ne-am retras la somn. Oricum se făcuse ora 21, era momentul să dormim. Și am dormit foarte bine, ne-am refăcut rezerva de energie pentru ziua ce urma să înceapă.

Trezirea e matinală cu 2 copii, primul la apel este Ioan tot timpul, care gângurește mult, atât de mult că îi trezește și pe Răzvi și pe Mari. Bun, acum toată lumea e trează, să incepem!

 

Ioan e fericit, Maria...ar mai fi dormit un pic

Mâncăm din nou și pornim cu mașina spre drumul care duce la Castrul Roman. Admirăm peisajul de la altitudine mai mare decât zona noastră de cazare și mergem spre mănăstire.

Zona asta din Munții Șureanu ne-a plăcut mult, atât de mult încât la iarnă vrem să revenim tot noi 4, dar și părinții cu noi să ne ajute cu copiii. Munții ăștia par foarte faini pentru schi de tură.
Este și o pârtie specială de copii și școala de schi, așa că la iarnă o punem pe Maria pe schiuri, pe Ioan îl lăsăm cu bunicii și profităm și noi de o tură pe schiuri.

Mie mi-e tare dor de schiurile mele, nu de dat pe ele, cât mai ales de mers prin zăpadă, de urcat pe munte. Oooo, tocmai mi-am amintit că nu mai am clăpari. I-am vândut și nu mi-am mai luat alții, așa că pentru planul ăsta din iarnă trebuie neapărat sa-mi cumpăr unii.

Zona mai este faină și de mers cu bicicletele, este urcuș continuu, dar ușor. Pantele nu sunt mari și peisajele sunt superbe, iar drumul forestier este numai bun.

Ne-am oprit la mănăstirea Oașa care mi-a insuflat un alt aer, mi-a arătat o altă perspectivă și o imagine a locurilor de acest gen. Pe lângă poziția geografică pe care o are, pe malul lacului, cu munții Șureanu în spate, mai este ceva. Sunt oamenii de aici care o fac deosebită, sunt călugării care o îngrijesc, sunt taberele de tineri care au loc aici. Este bucurie aici, cred că acesta e cuvântul potrivit! Oamenii zâmbesc, sunt fericiți, parcă au o tinerețe veșnică.
Sper să nu pierd starea asta de bine pe care am câștigat-o acolo și dacă o pierd atunci să mă întorc să o recapăt.

De la mănăstirea Oașa ne-am oprit la lacul Oașa și la baraj.

Lacul Oașa

Apoi ne-am continuat drumul cu copiii dormind până la Obârșia Lotrului. Aici ne-am reamintit de excursia noastră de acum câteva săptămâni, am fost din nou la lacul Vidra și apoi am plecat spre Petroșani, apoi Hațeg.

Lacul Vidra scăzut

Ajunși în Hațeg am hotărât pe loc să mergem și la mănăstirea Prislop. Ultima dată când am ajuns aici era foarte multă lume, parcă nici nu îmi auzeam gândurile atunci. Mă deranjau oamenii din jur care erau prea mulți, prea multe mașini, prea multă gălăgie, cozi peste tot, prea multe tarabe, mici, prea comercial totul.
Ei, acum a fost diferit. Secretul constă în ora de ajungere, acum am fost acolo la ora 18 când toate autocarele erau deja plecate, tarabele erau închise, era liniște.
Cine simte și se conectează la tot ce e aici la Prislop înțelege la ce mă refer.

De la Prislop am făcut o ultimă oprire la Sarmisegetuza, ne-am alimentat și spre casă cu noi.

Pe drum Mariei îi place să facem poze

La ora 21 intram în Lugoj. N-am rezistat tentației de a mai gusta o mâncare bună făcută de Bobo și de Bunu Cornel, chiar dacă era așa târziu, așa că până la urmă am ajuns acasă la ora 22.

Weekend-ul acesta am adunat energie pentru toată săptămâna caniculară ce se anunță la Lugoj.