Intrăm în supermarket, ne îndreptăm spre zona cu coșuri, apucăm să luăm unul și mergem spre rafturi. Când mă uit, Maria nu mai e lângă mine. Unde o fi zbughit-o de data asta?!
A avut o perioadă în care o găseam la standurile cu săpun și, bineînțeles, că de fiecare dată plecam cu câte unul. Ajunsesem să avem 18 săpunuri în dulap și ea tot mai vroia să cumpere.
În alte dăți o găseam la rafturile cu mâncare de câini. De fiecare dată era câte un sac rupt, lua o bucățică din mâncare și o plimba tot magazinul. La ieșire o punea în buzunar și uite așa ajungea și în mașină la spălat, niciodata nu verific buzunarele.
Foarte rar vrea în coșul de cumpărături.
În sfârșit o găsesc în magazin, mă pun în genunchi, îi spun că mi-am făcut griji că nu o mai vedeam și că o rog să stăm împreună și să mă ajute să cumpărăm ce am trecut pe listă.
Mă întreabă ce mai avem de luat. Îi spun de o cutie de ton, o cutie de porumb și apă minerală.
Nu apuc să bag lista în buzunar că iarăși a plecat. O văd că s-a dus la rafturile de conserve. Când ajung acolo Maria mea e în mână cu un borcan de compot de vișine și se chinuie să mai ia altul de pe raft. Îmi și imaginez cum îl scapă :)
- Mama, nu am mai luat de mult compot. Hai să luăm.
- Dar e pe lista noastră?
- La' că luăm. Fructele sunt bune, mama.
(La asta mă gândeam și eu zic în mintea mea. :))
- Ok, luăm și compot, dar numai un borcan.
Ajungem la casă unde trebuie să punem cumpărăturile pe bandă.
La casă descopăr ce a mai pus Maria în coș. În timp ce mergem printre rafturi ea pune în coș tot ce i se pare mai interesant, astfel de fiecare dată facem selecția în momentul în care le punem pe bandă.
Dar acolo, lângă casa de marcat mai sunt multe alte produse mici și tentante, frumos colorate și parcă numai bune de luat. Sunt ciocolate de tot felul, napolitane, pachete de gumă de mestecat.
- Luăm și asta, mama. Am zis și gata. Daca vreau eu, luăm.
Domnița asta e tare hotărâtă când vine vorba de cumpărături. :)
E un pachet de gumă de mestecat. Îi spun să-l pună pe bandă, am și uitat ce gust are guma de mestecat de când nu mi-am mai luat.
Aici la casă se găsește tot timpul câte o tanti simpatică care să le zică la copii ceva.
"- Vai, ce băiețel drăguț!
- Ce fetiță vorbăreață!"
Facem selecția cumpărăturilor în timp ce le punem pe bandă, plătesc și apoi urmează strategia de punere a cumpărăturilor în rucasc cât mai optim, astfel încât să încapă toate.
Ieșim. Sunt transpirată toată, dar sunt ok, copiii fericiți, bani mai am în portofel, 95% m-am încadrat în ce mi-am propus.
Orice mamă știe că mersul la cumpărături cu cel/cea mică presupune o pregătire logistică. Eu găsesc de ajutor următoarele:
1. Vorbesc cu Maria despre activitatea de cumpărături, o pregătesc că mergem la magazinul X.
2. Decidem împreună dacă mergem pe jos sa cu mașina. Este important ca ea să fie ok cu mersul pe jos până acolo, să simtă că are energia necesară și să evităm cerutul în brațe. Cu Ioan în Boba, fără cărucior, cu rucsacul în spate și dacă și Maria dorește în brațe, atunci sigur am nevoie de alte 2 mâini și vreo 3h de masaj.
3. Facem împreună lista cu ce vrem să luăm.
4. Facem traseul, pe unde vrem să mergem, ce alte puncte de interes mai avem.
5. Dacă își dorește să ia ceva din magazin, discutăm la fața locului, nu sunt absurdă să zic că nu mă abat de la lista, pentru că mi se întâmplă să uit și eu să trec ceva pe hârtie și la fața locului să-mi amintesc.
6. Nu plecăm la cumpărături flămânde, îmi vine mie sa iau de toate, dar ei...când îi e foame e necesar să acționăm rapid, supărarea e mare.
7. În timp ce mergem printre rafturi ea adaugă alte lucruri în coș. O las să le pună. De multe ori e doar plăcerea procesului de cumpărare și nu nevoia de a avea acel obiect/aliment. Când ajungem la casă și facem selecția, scot ce cred că nu ne trebuie. Atunci ea îmi cere să vadă cartea de colorat sau biscuiții sau pufuleții și asa incepe negocierea cu ce luăm.
8. Recunosc că uneori mai mint :) Ce înseamnă asta? Când mergem la Lidl tot timpul ia o pungă de Haribo. Ei bine, mie îmi place foarte mult Haribo, dar nu cred că organismul ei are nevoie de ursuleții ăia aromați și buni. Îi zic că asta e mâncare de câine și noi nu avem câine.
Îmi reamintește că Bobo (mama lui Răzvi) are câine și luăm pentru ea. Dar punga asta de Haribo nu trece testul final de selecție la casă, așa că rămâne acolo.
Dincolo de toate provocările, mersul la cumpărături cu copiii e o plăcere. "De ce-urile" lor ne fac să ne întrebăm și să ne tot răspundem și să reflectăm mai mult la ce consumăm.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu