joi, 31 decembrie 2015

Copilul din noi

Suntem in 31 Decembrie, ultima zi din anul 2015. Îmi vin in minte multe întâmplări de anul acesta, dar cel mai mult gândul meu se îndreaptă spre copii, spre copiii mei si spre copilul din mine.


Anul acesta familia noastră s-a mărit cu un membru. Ioan ne-a ales pe noi sa-i fim călăuze in lumea aceasta si sunt fericita pentru asta. El este mereu raza noastră de soare in casa, fiind cu zâmbetul pe buze, iar Maria este sursa noastră de energie, nu sta locului nici cand doarme.

Îmi plac copiii in general, mi-ar fi plăcut sa lucrez intr-un domeniu in care copiii sunt subiectul principal, poate o grădinița, poate consiliere, poate școala, poate ateliere cu diverse tematici.
Copiii sunt unici si se diferențiază de lumea adulților prin tot ceea ce fac ei. Cand intru in lumea copiiilor ma simt altfel. Emoțiile lor sunt trăite cu intensitate si autenticitate. Nu încearcă nicio clipa sa ascundă ceea ce simt, nu se gândesc ca-l rănesc pe celălalt dacă spun ca nu le place de el, se bucura cu toți porii in cadrul activităților care le fac plăcere. Cand sunt triști, sigur știu asta si ceilalți vecini.

De cand am copiii mei, am constatat ca sunt si eu copil mai des. Unii o sa spună:"ei, ce-i si cu asta?!"

Pai, e simplu. Trăim intr-o lume a adulților in care am învățat sa fim politicosi, sa salutam vecinul, sa zâmbim frumos, sa avem grija ce spunem pentru a nu-l supăra pe cel de lângă noi, sa radem mai încet sa nu atragem atenția, sa vorbim cât mai in șoaptă sa nu se audă, sa fim modești, sa ne conformam deși poate am fi pata de culoare intr-o paleta gri.

Ați văzut cum sunt copiii? Va zic de la ai mei. Maria rade zgomotos, tipa si cânta fără sa-i pese ca abia l-am culcat pe Ioan si m-am străduit sa-l adorm in momentul ei de spectacol. Scoate lego, il varsa si-l asamblează direct pe parchet....not a really nice sound. Alege sa sara pe canapeaua din sufragerie ca sa nu o audă vecinii ,  dar nu contează ca invitații noștri nu mai au unde dormi, ea zice ca-i culca lângă copiii ei, adică pe jos. In fiecare zi are cel puțin un maraton prin casa, efectiv aleargă dintr-o camera in alta si câte 30 de minute încontinuu. Sinceră sa fiu nu i-am întrebat pe vecinii de dedesubt ce părere au.

Ioan zâmbește la toată lumea, fără sa țină cont de etnie, dacă e bărbat sau femeie, dacă e curat omul respectiv, dacă-i citit sau nu.

Copiii sunt autentici, trăiesc momentul așa cum il simt.

Cert este ca anul acesta m-am simțit mai mult copil, fiind mai des in lumea asta a lor buna si pașnica, fără priviri iscoditoare, fără subînțelesuri, fără măști (decât cele de rol jucate de noi zicând Maria e Lupul si ma mănâncă pe mine o vulpe mică, si ea are o satisfacție aparte ca ea e cea puternica).

M-am simțit copil cand am mers la cabana Postăvaru, doar eu cu Maria si Ioan era in burtica si coboram amândouă pe zăpada si povesteam despre schiori si despre noi ca familie si despre copiii pe care ii întâlneam.

M-am simțit copil de fiecare data cand am primit ceva in dar.

M-am simțit copil cand alergam cu picioarele goale prin iarba la Murighiol in Delta, cand ma jucam cu degetele prin nisip, cand am mers prima data cu Mocănița, toate astea in prima noastră vacanța in 4 despre care am scris aici.

 M-am simțit copil de fiecare data cand vin la Zărnești si mama ma întreaba ce sa ne facă de mâncare.

M-am simțit copil de fiecare data cand m-au îmbrățișat părinții mei.

M-am simțit copil cand am găsit cadouri in bocanci de Moș Nicolae si sub brad de Crăciun.

M-am simțit copil cand alergam la vale de la cabana Postăvaru ținându-ne de mâna eu, Miha si Mari si cântând si țopăind si aruncându-ne picioarele in toate direcțiile. Tot atunci, copii fiind, ne-am pus pe fund si ne-am dat la vale cu toții, mai conta ca Răzvan il avea legat de el pe Ioan in Boba sau ca eu eram in pantaloni de alergat sau ca Miha s-a ales cu bate vânătăi memorabile? Copiii din noi s-au simțit bine.



E așa o bucurie de fiecare data cand trăim momentele acestea parca ajungem sa ne incarcam rezervorul energiei, răbdării, dragostei si ne tine o bucata de vreme in lumea adulților. Apoi iarăși trebuie reîncărcat si ne oferim o oaza din lumea copiiilor.

Ce bine e acolo unde este o îmbinare aproape perfecta între cele doua lumi: copii si adulti, acolo unde ne simțim bine mai mereu, unde putem fi noi fără îndoieli, unde sa fim acceptați indiferent de rasa, culoare si alte diferențe....

Eu cred ca fiecare dintre noi își ascunde copilul acesta, il mai scoate din cand in cand acolo unde se simte in siguranța si acceptat, apoi revine la starea de adult. Si de fapt, situatiile in care ne simtim copii sunt cele mai simple si banale.

Sa nu uitam pe anul care urmeaza:
* sa fim copii
* sa zâmbim cu toți mușchii fetei
* sa ne jucam cu ceilalți
* sa trăim acum
* sa fim conștienți, prezenți in ceea ce facem si in modul de acțiune
* sa ne bucuram cu toti porii
* sa vedem partea buna din fiecare intamplare

La multi ani!