joi, 24 septembrie 2015

De ce îmi iau copiii cu mine peste tot?

În timp ce mergeam cu copiii spre peșteră, o doamnă trecea pe lângă noi și vorbea suficient de încet (sau de tare) încât să o aud și eu.
"-Uită-te și tu la asta! Doamne ferește, pentru că nu are cu cine să-și lase copiii îi cară cu ea aici la peșteră."

M-a deranjat remarca ei. Primul instinct a fost să mă întorc și să-i spun câteva vorbe, dar m-am răzgândit. Ioan dormea în marsupiu și Maria era de mâna mea, riscam să-i deranjez pe ei dacă îi spuneam doamnei tot ce simțeam.

Apoi m-am tot gândit la asta. Și poate că sunt mulți care gândesc ca ea de fiecare dată când mă văd cu un copil atârnat de mine și altul de mână.
Chiar așa, oare de ce îi iau după mine de fiecare dată?



1. Îi iau cu mine pentru că îi iubesc și pentru că îmi place să împart lucrurile/experiențele plăcute cu oamenii dragi mie.

2. Îi iau cu mine pentru că ei sunt parte din mine, din noi. Nu mi se pare nimic greu în a lua 2 copii frumoși cu mine. Nu-i văd ca pe ceva/cineva în plus, ci tot timpul percep că suntem împreună ca un totunitar.

3. Copiii învață ceea ce trăiesc! Așa zic psihologii și văd asta foarte bine în practica noastră cu Maria. Orice experiență este importantă pentru copilul de azi care va deveni adultul de mâine. Maria a dobândit un limbaj diferit după excursiile noastre, are achiziții noi de fiecare dată și Ioan mi se pare că se dezvoltă într-o zi cât într-o săptămână.

4. Îi iau cu mine pentru că de multe ori Maria îmi cere să mergem în anumite locuri în funcție de poveștile noastre din casă, de ceea ce citim în cărți. Curiozitatea ei și ideea de a învăța prin contact direct mi se pare cea mai bună metodă educativă. Pe Ioan îl alăptez, deci aș putea să-l las maxim 2.5-3h, dar el e atât de cuminte și de drăgălaș încât nici nu concep să-l las.

5. Sunt și activități pe care vreau să le fac și cu ei e mai greu (gen cursuri, ateliere, alergare, nunți,etc) și atunci găsesc suport în familie. O las pe Maria și pe Ioan îl luăm cu noi sau îi lăsăm pe amândoi, depinde de situație.

Așadar îi mulțumesc doamnei pentru replicile respective că uite așa mi-am "revizuit" credințele și ideile și le-am așternut aici. Uneori mă gândesc că astfel de vorbe le au oamenii care nu au copii și care nu știu/nu cunosc/nu înțeleg frumusețea vieții alături de pruncime. Anterior nici eu nu înțelegeam și mi se părea greu să mai iei și copilul cu tine pe lângă toate bagajele aferente.
DAR copilul nu e un bagaj, e o ființă cu nevoi de cunoaștere și dezvoltare ca și noi.

Am văzut și eu la alții că se poate, Recunosc că m-am inspirat de la ei și am prins curaj pe vremea când Maria era bebe. Povestile lor sunt aici si aici si aici.

Apoi am avut și eu primul copil și am văzut că se poate, apoi a venit al doilea și, la fel, se poate dacă vrei.
De fapt, totul se rezumă la cum gândim, cum îl integrăm pe copil în viața noastră,cum ne adaptăm la nevoile lui și cum împreună reușim să fim fericiți.