Plecăm în Brașov, rezolvăm ce ne-am propus, trecem prin piață, ne cumpărăm fructe, luăm suc bun de la Livezile Dobrinoiu (100% natural și de aici de la noi) și revenim în Zărnești.
Între timp ploaia s-a oprit, dar plafonul de nori e jos, pare că ne cuprinde și pe noi imediat.
Cu toate astea, ne decidem să mergem până la cabana Curmătura. Mă gândesc la o ciorbă de fasole, la ceaiul de acolo și la prăjitura cu mere.
Plec cu Ioan și cu Pavel (alias tati). Vasi (mami) și Maria au rămas acasă.
Fiindcă e destul de târziu (ora 15) mergem cu mașina până la Fântâna lui Botorog și de acolo o luăm la pas în sus.
Pe urcare am întâlnit multă lume care cobora, un grup mare de turiști francezi, localnici cu ciuperci.
Facem popas de alimentat și de schimbat copilul, admirăm peisajul care ni se dezvăluie timid de norii grei.
Ajungem la cabană la ora 17, mâncăm ciorba și bem ceaiul bun și pornim înapoi prin Prăpăstiile Zărneștiului. Nu am mai fost de vreo 2 ani, cred, pe traseul acesta înapoi, eram curioasă cum mai arată, ce mai e pe acolo.
Am ajuns la mașină la 19.15, încă pe zi. Pe drum mi-am dat seama că uitasem frontalele acasă (not good).
Copacii au fost încă verzi, dar cred că data viitoare când ajungem în zonă vom avea un peisaj tipic de toamnă cu frunze ruginite, unele în pomi, altele pe cărare formând un frumos covor colorat.
Când am ajuns acasă Maria m-a întrebat:
- Mama, unde ai fost?
- Am fost la Curmătura, iubito.
- Pfoaiii..Și pe mine de ce nu m-ai luat?
- M-am gândit că nu vrei să mergi și că vrei să stai cu Vasi.
- Dar vroiam și eu cu tine acolo la munte, unde este apă multă și soare.Data viitoare să nu mai pleci fără mine.
Adevărul e că nu am luat-o că era obosită și nu prea aveam cum să o duc în brațe, știu că la un moment dat ar fi cerut asta. Dar mă bucură foarte mult reacția ei și cererea de a fi cu noi la munte. Sper să o țină tot așa și când o să vină timpul să decidă singură cum sa-și petreacă timpul să aleagă muntele.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu