vineri, 15 ianuarie 2016

Dimineți de poveste

De vreo câțiva ani, mai exact de aproximativ 3, tânjesc după o noapte lunga, în care sa simt ca dorm suficient, ca atunci cand ma trezesc o sa-mi doresc sa sar din pat si sa nu mai lenevesc încă 5 minute, ca nu îmi da nimeni deșteptarea, ca ma afund între perne si îmi ascund fata de lumina zilei.
Cred ca mai am de așteptat încă vreo 2-3ani pana sa am parte de tot ce am scris mai sus. Dar pana atunci, ma delectez cu dimineți frumoase, de poveste.

Primul care ne da trezirea este Ioan, la 8 cel tarziu.  Se foieste, se intoarce, apoi se ridica in fund si incepe sa vorbeasca pe limba lui. Ma intorc si ma uit la el, e tot un zambet ca ma vede. Isi intinde mainile spre mine, apoi se arunca cu fata pe fata mea. Ma loveste, dar pe el nu-l doare. El se rasfata pe fata mea. Ii simt pielea catifetalata si fata grasuna. Ma prinde cu mainile de obraji si ma strange puternic si rade. Ii vad dintii si zambetul plin de iubire.Ma musca de nas si de barbie si rade zgomotos. Apoi isi lasa capul pe mine, cuibarindu-se pe pieptul meu.

Se ridica in picioare sprijinindu-si mâinele de mine, de bluza mea pijama, ma apasă pe tot ce prinde pentru a se tine mai bine, ma ciupeste.
Apoi incepe sa se catere pe mine, se uita prin camera in acelasi timp. Vede Vacuta Mariei langa el si incepe sa scoata sunete de surprindere si mirare in timp ce se indreapta spre ea. Maria e cu ochii pe el. Cum ajunge la ea ii striga: "e a mea, Dundule". El cum o aude ii zambeste si sare pe ea. O prinde de pijamaua pufoasa si se urca pe ea. Il intreaba cum a dormit si ce a visat. Ii zice ca are pielea fina. El ii raspunde bombanind pe limba lui si rade cu obrajii grasuni.
Eu ma topesc cand aud conversatiile astea!

Incepem sa ne ascundem sub pilota, zicem ca suntem in cort. Chicotim, radem zgomotos, ne gadilam, apoi o luam de la capat. Aruncam pilota langa pat si ne cuibarim acolo, printre perne si pufosenii. E jocul preferat al Mariei. Mai aducem si prietenii ei (Cate, Vacuti, maimuta, Beji, etc) si abia mai incapem toti acolo jos. Intre timp, soricelul din stomac a mancat toata mancarea copiilor, li se face foame si mutam toata gasca la bucatarie.

Si apoi oricat de somn mi-ar fi fost, diminetile astea ma fac sa uit de oboseala, de leneveala, de ascuns sub pilota, si ma fac sa ma bucur de minunile astea doua, sa ma incarc cu energia si intelepciunea lor.

Chiar cred ca cei mici sunt o binecuvantare in familie si vin pe lume sa completeze viata a doi oameni, sa umple golurile, sa aduca ingredientele care lipseau, sa ne faca viata mai frumoasa!